Ca de fiecare dată, Spitalul Județean de Urgență Pitești, pe lângă serviciile medicale acordate pacienților, se implică activ în acțiuni menite să vină în sprijinul salvării de vieți omenești
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 3,83% pe an. Un nivel similar al indicelui ROBOR la 3 luni a fost
În noaptea de luni spre marți, pompierii argeșeni au luptat pentru localizarea și lichidarea a două incendii violente produse în două gospodării din localitățile Cuca și Cepari, din județul Argeș
Acestea prevăd amenzi mai mari pentru mai multe abateri de la legislaţie, dar şi sancţiuni pentru comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Astfel, conform Ordonanţei
Ministerul Afacerilor Externe le-a cerut românilor să părăsească Rusia ”cât mai curând” prin intermediul zborurilor comerciale încă disponibile. „După cum este cunoscut, ca urmare a escaladării
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, a declarat că valoarea voucherelor de vacanţă pentru mediul privat poate ajunge până la şase salarii minime pe economie, întreaga sumă
În perioada 25-27 februarie, polițiștii argeșeni, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești - Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, sau specialiști silvici, au acționat pentru
Instituția Prefectului a informat că, potrivit datelor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezintă astfel: incidența pe ultimele 14 zile - 7,42
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că s-a atins indicele de refererință de sub 50% grad de ocupare al paturilor la ATI, iar în România vor fi relaxate restricțiile. Astfel, se va
Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că gradul de pozitivare al României este de 17.85%. Pentru a sprijini creșterea capacității de testare, persoanele care au simptome ce pot indica