Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 15 august 2026 13:06

Argeșenii, campioni la delicte silvice

Zilele trecute, polițiștii argeșeni, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, sau specialiști silvici, au acționat pentru prevenirea și

Pin It

Tribunalul Internațional de la Haga începe audierile împotriva Rusiei pentru acuzații de genocid

Tribunalul Internațional de la Haga va organiza audieri publice începând de săptămâna viitoare, cu privire la acuzațiile de genocid în Ucraina, potrivit CNN.
Într-o declarație, instituția a spus că

Pin It

Valeriu Gheorghiță a preluat conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Agrippa Ionescu” al SRI


Colonelul doctor Valeriu Gheorghiţă a preluat, începând cu 1 martie, funcţia de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Agrippa Ionescu”, informează Serviciul Român de Informaţii. El

Pin It

Cine a preluat conducerea Registrului Auto Român

Alina Niță este, începând cu 1 martie, noul director general al RAR. Face parte din echipa Registrului Auto Român de 7 ani, iar în ultimii doi a fost director economic. De profesie economist, e

Pin It

Crucea Roșie Română a trimis primul convoi cu ajutoare umanitare la Cernăuți, Ucraina

Ca urmare a discuțiilor purtate de reprezentanții Crucii Roșii Române și președintele Consiliului Județean Suceava cu guvernatorul regiunii Cernăuți din Ucraina, Serghii Osaciuk, în Vama Siret au

Pin It

Situația epidemiologică din Argeș este sub control

Instituția Prefectului a informat că, potrivit datelor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județul nostru se prezintă astfel: incidența pe ultimele 14 zile

Pin It

Accident rutier - autoturism răsturnat, în localitatea Tigveni


În această dimineață, în jurul orei 08.00, agenții din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, despre producerea unui accident rutier, în urma căruia o mașină

Pin It

ANPC a sancționat benzinăriile Lukoil şi Gazprom

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dat amenzi de 1,4 milioane de lei operatorilor economici care deţin benzinăriile Lukoil şi Gazprom. „Situaţia cumplită pe care o traversează

Pin It

Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu reprezentanții campaniei „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”

 

Prim-ministrul a participat la întâlnirea cu reprezentanții societății civile pe tema coordonării campaniei „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”, alături de consilierul de stat Mădălina Turza și

Pin It

Sărbătoarea iubirii, la Auto

Zilele trecute, elevii Florina Bălășoiu (X D) și Sebastian Floarea (XI D), împreună cu alți colegi ai lor și coordonați de prof. Cristian Matei și bibliotecar Georgeta Brădiș, au pregătit o

Pin It