În ziua de 25 ianuarie, oamenii legii de proximitate din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub surpavegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria
Circa 25 % dintre prezentări s-au încheiat cu spitalizare. Cadrele medicale au lucrat la foc continuu în minivacanța prilejuită de Unirea Principatelor, înregistrându-se aproape 700 de prezentări
În vederea diminuării numărului de persoane care desfăşoară muncă nedeclarată, în luna decembrie a anului trecut, ITM Argeş a efectuat 154 controale. Astfel, la cinci angajatori au fost depistate
Astăzi are loc ședința de Guvern la Palatul Victoria. Miniștrii vor dezbate schema de reducere a accizei pentru motorina utilizată în agricultură. Prin acest act normativ se vor asigura condițiile
Primul vehicul cu tehnologie hibridă produs sub sigla Dacia este un model de culoare Gri Schiste, cu 7 locuri, nivel de echipare Extreme+ şi este destinat unui client din România. „Ilustrând
Valoarea acestora fiind de 277.881.895,15 lei fără TVA. Comparativ, în anul 2020 au fost semnate 8 contracte pentru 145,99 km cu o valoare totală de 182.157.908,16 lei fără TVA, iar în 2021, un
Astăzi, 25 ianuarie 2023, a fost avizat „Ordinul privind organizarea simulării Evaluării Naționale” pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de
În ziua de 24 ianuarie, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub
Foarte mulţi români au muncit, în consecinţă trebuie recompensaţi în mod corespunzător. Potrivit Codului Muncii, salariaţii din țara noastră – indiferent dacă sunt bugetari sau lucrează în mediul
Elevii au revenit azi în bănci, după minivacanţa prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române, dar nu pentru mult timp, fiindcă urmează vacanța așa-zisă „de schi”. Anul acesta, fiecare