Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate
Cu adevărat, mare este darul milostivirii! Dacă postul şi rugăciunea ne ridică până la uşa Raiului, iubirea pentru aproapele, ca dăruire a fiinţei către cei creaţi ca şi noi, după chipul lui
Bătrânețea nu este o vârstă, nici o stare ori un fel de a fi, ci este comoara dăruită noilor generații de către Bunul Dumnezeu, pentru a le călăuzi și îmbogăți, prin forța firească a experienței și
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat cercetări, în 3 cauze
Ministerul Educaţiei invită unităţile de învăţământ preuniversitar să iniţieze proiecte de prevenire a violenţei şi a infracţiunilor în mediul şcolar. Alocă 1.407.473 de lei pentru cel puţin 250 de
Siguranța școlară reprezintă o prioritate pentru jandarmii argeșeni, astfel că Jandarmeria Argeș are o prezență activă în zona instituțiilor de învățământ, în special pentru prevenirea faptelor
În ziua de 12 noiembrie, în jurul orei 18.30, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Pitești, care conducea o mașină pe bulevardul Republicii din
Evenimentul nefericit s-a petrecut cu puțin timp în urmă, la trecerea de cale ferată de la Băiculești, Zigoneni. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș cu o
În ziua de 10 noiembrie, polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni au depistat o tânără în vârstă de 22 de ani, din Davidești, care conducea o mașină pe DN 73D, pe raza orașului Mioveni, fiind