Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat la Parohia Valea
În dată de 24 noiembrie 2024, s-a desfășurat, în Pitești, proiectul interjudețean INTERREGIO MATEMATIC, o colaborare între ISJ Argeș și ISJ Ialomița, reprezentanții fiind inspectorii pentru
Oamenii legii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din Pitești, care conducea o mașină pe raza orașului Mioveni, și nu a respectat culoarea roșie a
Oamenii legii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar , aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria
În prima parte a zilei, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să intervină la un accident rutier, produs în comuna Tigveni, în care un autoturism a părăsit partea
În urmă cu puțin timp, a fost sesizată răsturnarea unui autoturism, pe raza comunei amintite. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș, cu o autospecială de
Evenimentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp. La fața locului au intervenit pompierii de la Punctul de Lucru Tigveni și Curtea de Argeș cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de
În ziua de 27 noiembrie, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești au continuat cercetările într-un dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești
Incidentul nefericit a avut loc în cursul zilei de ieri. Accidentul rutier s-a produs pe DN 73C, comuna Mușătești. Au fost implicate două vehicule. La fața locului au intervenit pompierii de la
Oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Pitești desfășoară cercetări, în urma sesizării primite astăzi, 28 noiembrie, referitoare la plecarea voluntară, în cursul acestei dimineți, a numitei