Asigurarea integrităţii fondului forestier a reprezentat întotdeauna o prioritate pentru Poliţia Română, agenţii desfăşurând permanent activităţi pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice
O plimbare cu un autovehicul neînregistrat l-a costat scump pe un şofer teribilist. Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş l-au depistat pe N.B., în vârstă de 41 de ani, din comuna Cicăneşti
Direcţia de Sănătate Publică Argeş a emis un nou raport cu privire la situaţia stării de sănătate a cetăţenilor judeţului. Mai exact, cel aferent lunii ianuarie a anului în curs. Potrivit
Pe parcursul a şapte zile, poliţiştii rutieri au acţionat, la nivel naţional, verificând modul în care conducătorii auto şi pasagerii folosesc centura de siguranţă şi dispozitivele de fixare în
Carosabilul umed pune din nou probleme şoferilor! Astăzi, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Băiculeşti, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-o conductă de gaze, pe strada
Casa Judeţeană de Pensii Argeş anunţă că pentru a patra serie din acest an, cu date de plecare în perioada 5-8 aprilie 2018, i-au fost repartizate un număr de 60 bilete de tratament balnear în
Tatuarea, folosită ca metodă de identificarea a ovinelor, este de mare interes pentru crescătorii care cer subvenţii anuale de la APIA. Printr-un ordin al ministrului Agriculturii, Petre Daea, la
Produsul "Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth 500 g", comercializat de Lidl, a fost retras preventiv de pe piaţă. Potrivit informaţiilor ANSVSA, într-o probă a fost depistată Salmonella. Bacteria
Agenţii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni au acţionat pe raza de responsabilitate, în incinta şi zonele apropiate localurilor publice, pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă
Conform calendarului pentru programări de pe site-ul Prefecturii Argeş, şoferii care doresc preschimbarea permisului de conducere au ca primă dată disponibilă 4 iunie 2018. Puţin mai bine se