Reprezentanţii LIDL România au anunţat o tentativă de înşelăciune în mediul online, folosindu-se numele retailerului german. Astfel, de câteva zile, foarte mulţi internauţi au primit prin intermediul
Echipajul pirotehnic de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti a fost solicitat să intervină în trei localităţi unde a fost găsită muniţie rămasă neexplodată. Pirotehniştii au intervenit de urgenţă în
Sorina Pintea consideră că scăderile salariale în cazul unora dintre angajaţii din sistemul sanitar nu sunt "atât de dramatice pe cât s-a văzut". De asemenea, ministrul susţine şi că nu este în
Plafonarea sporurilor la 30% pe ordonatorul principal de credite conform Legii salarizării a dus la situaţii dezastruoase în unităţile sanitare argeşene. Preşedintele SANITAS Argeş, Doina Fănică, a
În perioada iulie 2017 - martie 2018, Agenţia Naţională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 13.184
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş l-au depistat pe M.B, în vârstă de 29 de ani, din comuna Pietroşani, judeţul Argeş, în timp ce conducea un ansamblu format dintr-un tractor şi o
Marţi după-amiază, medicii au fost solicitaţi să intervină în comuna Morăreşti, acolo unde un bărbat a fost găsit spânzurat. Se pare că acesta, în vârstă de 62 de ani, era în depresie, fiind cunoscut
Inspectorii ANSVSA au depistat aproape 20 de tone de dovlecei contaminaţi cu reziduuri de pesticide. Săptămâna trecută, inspectorii autorităţii au prelevat probe din legume şi fructe provenite din
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş a făcut publică harta criminalităţii (date aferente anului 2018), încadrând localităţile din Argeş în grade cu risc scăzut, mediu şi ridicat de criminalitate
Vă prezentam într-un număr anterior al cotidianului nostru cazul unui copil în vârstă de 11 ani, din Şuici, care - la vârsta la care alţi copii se joacă şi se bucură de fiecare clipă din zi - Sebi