Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 07:36

Eroii nu mor niciodată: o stradă din Oraşul Regal poartă numele militarului-erou Aurel Marcu!

 

"Erou este acela care şi-a dăruit viaţa unui lucru mai important decât el însuşi!", spunea scriitorul american Joseph Campbell. La panoul cu eroi căzuţi la datorie, Armata Română are fotografiile a 29 de militari. Alţi aproape 200 au fost răniţi. Viaţa militarilor este tot timpul în pericol, fie că vorbim despre teatrele de operaţiuni din străinătate, fie despre misiunile defăşurate pe teritoriul României. Practic, rari sunt militarii cu experienţă care să nu fi simţit pericolul glonţului pe front. După 1990, Armata României şi-a trimis din nou militarii în misiuni externe. Aproape 40.000 de misiuni în afara ţării au la activ militarii noştri. Cei mai mulţi au fost în Afganistan şi Irak, dar România i-a trimis pe unii dintre ei şi în Balcani sau Africa. Cu cât misiunile s-au diversificat, cu atât numărul militarilor răniţi şi decedaţi a crescut...

6 septembrie 2007 - o zi neagră pentru Batalionul 33 Vânători de Munte "Posada"

În bază sună alarma. Apare informaţia că soldaţi americani ai Gărzii Naţionale din Arizona au fost loviţi de o bombă-capcană. Câţiva au fost răniţi, unul dintre ei fatal. Sergentul major Aurel Marcu şi camarazii lui au intrat în acţiune şi au răspuns apelului de ajutor. În timp ce se grăbea spre scena atacului, vehiculul lui Aurel Marcu a fost lovit de o a doua bombă-capcană, care l-a ucis instantaneu. Eroul argeşean şi-a dat viaţa grăbindu-se să vină în ajutorul militarilor americani răniţi. Alţi patru militari din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte "Posada" au fost atunci răniţi. Militarul-erou avea 31 de ani şi a lăsat în urma sa o soţie îndurerată şi o fetiţă în vârstă de 5 ani, căreia cu greu i s-a putut explica faptul că tati o s-o vegheze din cer, alături de îngeri… De asemenea, tatăl militarului a suferit atât de mult după pierderea lui Aurel încât a refuzat să se mai hrănească, iar într-un an s-a prăpădit de dorul fiului său… După moartea militarului, Andreea Marcu, fetiţa sa în vârstă de 16 ani, primeşte o pensie militară egală cu solda pe care o primea tatăl său, iar soţia, Aurelia Marcu, a fost încadrată în Armată, la o unitate din Piteşti, pe un post de subofiţer. Un an mai târziu, preşedintele SUA din acea vreme, George W. Bush, i-a adus, în discursul pe care l-a susţinut la Palatul CEC din Bucureşti, un omagiu sublocotenentului (p.m.) Aurel Marcu. Liderul de la Casa Alba a ţinut ca în sală să fie prezentă şi văduva militarului român, pe care a salutat-o cu respect. 

O arteră rutieră dedicată eroului argeşean

Joi, 17 mai, pe lângă Înălţarea Domnului, România şi-a comemorat eroii decedaţi în timp ce serveau în forţele armate. La solicitarea Ministerului Apărării Naţionale şi cu sprijinul Primăriei Curtea de Argeş, în semn de preţuire, respect şi pentru a cinsti memoria eroului Aurel Marcu, declarat şi cetăţean de onoare post-mortem al municipiului, a fost inaugurată o nouă stradă în Oraşul Regal care-i poartă numele. Artera a fost numită "Sublocotenent Marcu” şi este situată în zona de nord, ca o derivaţie din zona străzii Valea Iaşului. Evenimentul a fost unul copleşitor şi încărcat de emoţie, pentru că pe lângă autorităţile locale, comandanţii Armatei, ISU, Jandarmeriei şi Poliţiei, au fost prezente şi Aurelia, soţia militarului căzut la datorie, împreună cu fiica acestora, Andreea Marcu. Dacă văduva eroului a reuşit cu greu să-şi stăpânească lacrimile, deşi era vădit emoţionată, pe chipul fetei au curs şiroaie, moment copleşitor pentru toţi cei prezenţi la eveniment. În permanenţă, comandantul U.M. 01042 Curtea de Argeş, lt.col. Antonio Daniel Alexe, a ţinut-o strâns la pieptul său pe copilă, iar la final, după ce primarul Panţurescu, împreună cu fiica eroului şi văduva acestuia au dezvelit plăcuţa cu numele străzii, edilul a pupat-o părinteşte pe frunte pe copila emoţionată... Strada urmează să fie racordată la reţeaua de gaz, iar după ce lucrările vor fi finalizate, se va aşterne şi un covor asfaltic. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It