Pentru Sărbătorile de Iarnă, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva oferă spre vânzare 65.650 pomi de Crăciun, din care 53.040 sunt din specia brad, iar 12.610 sunt din specia molid sau alte specii
Creştin-ortodocşii o prăznuiesc în data de 7 decembrie pe Sf. Filofteia, care a primit cununa muceniciei la vârsta de 12 ani. Pelerinii din întreaga ţară vin să se roage, în special pentru tămăduiri
La parastasul de un an de la trecerea în veşnicie a regelui Mihai I al României au fost prezenţi sute de oameni - localnici sau veniţi din alte zone ale ţării. Simpatizanţi ai Monarhiei şi iubitori
Un nou exerciţiu de alarmare a populaţiei derulat de IGSU Argeş a avut loc astăzi, începând cu ora 10.00. Astfel, au fost acţionate echipamentele din cadrul sistemului de înştiinţare, avertizare şi
Potrivit unei propuneri legislative ce a trecut de ambele camere ale Parlamentului, restricţia de a conduce timp de 15 zile cu dovada, în cazul în care permisul de conducere a fost suspendat, va fi
În perioada iulie-septembrie, Distribuţie Oltenia a organizat mii de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de racordare ilegală la reţeaua de distribuţie a energiei electrice. Consumul
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 30.158 locuri de muncă
CFR Călători informează că, începând cu 9 decembrie, va intra în vigoare noul mers al trenurilor 2018-2019, care va fi valabil până la data de 14 decembrie 2019. Potrivit CFR Călători, oferta de
DSVSA Argeş a publicat o serie de recomandări pentru evitarea posibilelor toxiinfecţii alimentare şi infestări cu Trichinella spiralis. Astfel, specialiştii veterinari recomandă cumpărarea de carne
Vineri se va derula slujba de sfinţire a Altarului noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeş, cu hramurile Sfânta Muceniţă Filofteia şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Ceremonia va fi