Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 1 august 2026 18:33

Se sfinţeşte Noua Catedrală!

Vineri se va derula slujba de sfinţire a Altarului noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeş, cu hramurile Sfânta Muceniţă Filofteia şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Ceremonia va fi oficiată de către Părintele Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Joi seară, moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, ocrotitoarea Eparhiei Argeşului şi Muscelului, vor fi aduse în procesiune în noul lăcaş, unde va fi oficiată slujba Vecerniei, Acatistul şi Utrenia, după următorul program: 17.00 - scoaterea Raclei cu moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia în procesiune, din Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeş, către Noua Catedrală Arhiepiscopală; 17:30 - slujba Vecerniei Mari, unită cu Litia, Acatistul Sfintei Muceniţe Filofteia şi Utrenia. Vineri, la ora 07.00, va începe slujba de sfinţire a Apei Mici şi Taina Sfântului Maslu; ora 09:00 - slujba Sfinţirii Noii Catedrale; 09:40 - slujba Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii Arhiereşti în Noua Catedrală. Clericii şi credincioşii sunt aşteptaţi de ziua hramului la rugăciune şi la bucuria sfinţirii unui nou sfânt altar!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It