Examenul de treaptă din vremea comunismului, care făcea trecerea de la clasa a X-a la a XI-a, ar putea reveni în actualul sistem. Cel puţin aşa a anunţat recent ministrul Educaţiei, Ecaterina
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 1.884 locuri de muncă vacante, după cum urmează: # Spania, 807 locuri de muncă: muncitori necalificaţi în
# Costuri lunare de la 193.637,420 lei cu TVA la 285.984,013 lei pentru număr minim, respectiv maxim de salubrizări # Suprafeţe suplimentare introduse pentru 2019 - 733 mp asfaltaţi pe strada Rm
În acestă perioadă, Inspectoratul General al Poliţiei Române derulează la nivel naţional o acţiune de identificare a câinilor periculoşi din toate judeţele. Acţiunea se derulează în colaborare cu
Pentru Salvamont Argeş, anul 2018 a fost încărcat de acţiuni, presărat cu numeroase sesiuni de patrulare, prevenire şi asigurare a asistenţei de specialitate, la toate bazele şi refugiile din
Zilele trecute, agenţii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş l-au depistat pe A.C., în vârstă de 20 ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, deşi
Un nou exerciţiu de alarmare a populaţiei derulat de IGSU Argeş a avut loc astăzi, începând cu ora 10.00. Astfel, au fost acţionate echipamentele din cadrul sistemului de înştiinţare, avertizare şi
Primăria Valea Iaşului pare să aibă "lipici" la accidentele rutiere. După ce în data de 21 decembrie 2018 a avut loc în preajma instituţiei un eveniment rutier grav, zilele trecute, un altul s-a
Sincer, ne-am fi aşteptat ca în cele mai bine de 2 săptămâni fără apariţie a cotidianului nostru, numărul celor prinşi de poliţişti cu probleme la volan să fie mai mare. Că nu a fost aşa, ne
În ziua de 1 ianuarie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş l-au reţinut pe S.G.V., în vârstă de 23 ani, din comuna Merişani. Din cercetări, oamenii legii au stabilit că în noaptea de 31