Bilanţ Salvamont Argeş 2018: 99 acţiuni de intervenţie, 247 persoane salvate şi doar 4 vieţi pierdute în munţii noştri!...

Pentru Salvamont Argeş, anul 2018 a fost încărcat de acţiuni, presărat cu numeroase sesiuni de patrulare, prevenire şi asigurare a asistenţei de specialitate, la toate bazele şi refugiile din dotare. În plus, au fost refăcute o sumedenie de marcaje şi amenajări de siguranţă pe aproximativ 65% din traseele turistice montane din zona de competenţă. La toate acestea s-au adăugat activităţi educative, sociale şi de promovare turistică. Pe parcursul anului care tocmai s-a încheiat, salvamontiştii argeşeni au asigurat asistenţă pentru 7 competiţii sportive cu caracter montan, desfăşurae în munţii Argeşului, la care au participat aproximativ 2.500 concurenţi. În plus, aşa cum am scris şi noi la momentul potrivit, împreună cu colegii din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte POSADA, aceştia au arborat drapelul ţării pe cel mai înalt vârf din munţii Făgăraş şi din România - Vf. Moldoveanu, acolo unde s-a ecologizat şi reamenajat borna, fiind amplasată şi o plăcuţă informativă.
La solicitarea I.J.S.U Argeş, Salvamont Argeş a participat cu efective de salvatori montani la stingerea incendiului izbucnit în imediata apropiere a Cetăţii Poenari, iar împreună cu colegii de la Jandarmeria Montană au organizat două exerciţii specifice de salvare a unor persoane aflate în dificultate în zona montană - acţiuni ce s-au bucurat de aprecierea conducerilor celor două instituţii atât din punct de vedere al organizării, cât şi al colaborării în teren dintre salvatorii montani şi jandarmii montani. Fireşte, cel mai important lucru, însă, rămâne acela că prin intervenţiile Salvamont Argeş au fost salvate vieţi omeneşti! În 2018 au fost înregistrate 99 acţiuni de salvare a persoanelor aflate în dificultate, care au avut nevoie de prim ajutor medical şi transport până la prima unitate sanitară. În aceste 99 acţiuni, au fost asistate 247 persoane, cu diferite afecţiuni, de la cele uşoare până la cele mai grave, care le-au pus în pericol vieţile. În acest fel, au fost predate în viaţă către unităţile medicale - elicopter SMURD, ambulanţa SMURD, ambulanţa S.A.J - toate persoanele găsite cu funcţii vitale. Din păcate, câteodată, pentru că aşa a fost să fie, în Munţii Argeşului s-au pierdut anul trecut 4 vieţi omeneşti! "În toate aceste acţiuni am simţit că suntem o echipă, mai mult, o familie, familia Salvamont Argeş! Am depus eforturi deosebite şi ne-am sprijinit unii pe alţii pentru a ne duce la bun sfârşit misiunea nobilă de a salva vieţi pe munte. Întotdeauna am pus o atenţie deosebită pe siguranţa turiştilor, obiectiv pentru care am fost susţinuţi de Consiliul Judeţean Argeş. Salvamont înseamnă risc asumat şi expunere permanentă la riscuri, încărcare psihică mare, efort fizic intens, factori naturali nefavorabili, dar este o profesie făcută cu credinţă, din pasiune, nu pentru imagine, ci doar din dorinţa de a salva un om pentru care salvamontiştii sunt, poate, ultima speranţă!", au transmis aceştia.
Mai trebuie să ştiţi că, tot anul trecut, echipa Salvamont Argeş s-a extins prin angajarea a încă 3 salvatori montani. Mărirea numărului lor este impusă de dezvoltarea continuă a activităţii turistice în zona montană, lucru pe care conducerea Consiliului Judeţean Argeş l-a înţeles, existând la nivelul conducerii acestei instituţii o strategie de dezvoltare a Serviciului Public Judeţean Salvamont astfel încât, în următorii doi ani de zile, numărul salvatorilor montani angajaţi să ajungă la 24. Tot la capitolul realizări, se încadrează şi organizarea "Seminarului Naţional Salvamont". Astfel, în anul centenar, pentru prima dată în Argeş, au fost aduşi în judeţul nostru toţi factorii implicaţi în activitatea de salvare montană - conducerea A.N.S.M.R şi toţi şefii de servicii din ţară, care au descoperit în Argeş locuri uimitoare, oameni deosebiţi şi s-au bucurat de binecunoscuta ospitalitate argeşeană.
La capitolul nerealizări, ar fi de menţionat lipsa unei baze de salvare montană în zona Câmpulung (Iezer-Păpuşa sau Piatra Craiului), absolut necesară pentru asigurarea unui serviciu de calitate. O nemulţumire a echipei a fost aceea că, la 1 decembrie 2018, când au fost marcaţi 100 ani de la Marea Unire, Salvamont Argeş nu s-a aflat inclus în blocul de paradă ce a defilat în municipiul Piteşti. "Cred că meritam asta numai datorită faptului că salvamontiştii argeşeni sunt oameni care oferă tuturor momente de neuitat şi amintiri frumoase despre Munţii Argeşului, dar şi un sentiment de siguranţă pe cărările de munte!", au punctat aceştia. Cu o pregătire impecabilă şi cu dotări de ultimă generaţie, salvamontiştii argeşeni sunt mereu la datorie, cu profesionalism, dăruire şi entuziasm pentru a oferi climatul de siguranţă necesar unui turism modern în judeţul Argeş. "Cu un nucleu de oameni inimoşi, dăruiţi meseriei nobile pe care şi-au ales-o, cu o organizare foarte bună şi o bază materială corespunzătoare şi cu un sprijin deosebit din partea Consiliului Judeţean Argeş, avem certitudinea că, în Munţii Argeşului, activitatea de salvare montană se desfăşoară cu adevărat <<la înălţime>>. Meseria de salvator montan este o meserie grea, cu foarte multe riscuri pe care salvatorii montani şi le-au asumat!", a fost mesajul de final de an pe care l-au transmis salvatorii montani argeşeni.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It