Luni, vremea se va răci. Cerul va fi variabil, dar numai izolat vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va continua să fie intens în timpul zilei, apoi va sufla în general moderat. Temperaturile
Distribuţie Oltenia va executa şi în săptămâna viitoare lucrări în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie a consumatorilor. Luni, între
Aşa a sunat unul dintre comentariile la FOTOPAMFLETUL publicat de ziarul nostru în ediţia cu nr. 4522/20 octombrie, prin care se dădea un răspuns la întrebarea "Cine dracu-l ţine-n spate pe Ghiţă
Cunoscuta şi apreciata firmă din Curtea de Argeş nu se dezice de politica tradiţională şi vine cu o bogată ofertă de produse pentru clienţii săi fideli, dar şi pentru cei potenţiali. Toţi sunt
Din noaptea de vineri spre sâmbătă (27/28 octombrie) şi până duminică dimineaţa (29 octombrie), vântul va avea intensificări temporare în special în sud-vestul şi centrul ţării, cu viteze cuprinse
În noaptea de sâmbătă spre duminică trebuie să facem această operaţiune, deoarece până în martie vom beneficia de o oră de somn în plus. Cei care au "norocul" să lucreze schimbul III vor avea parte
Până la Crăciun au mai rămas numai 2 luni. Mulţi dintre noi ne gândim cu entuziasm la cea mai aşteptată lună a anului, aceea a cadourilor, a meselor îmbelşugate şi a zilelor petrecute în familie
Vineri, 27 octombrie, elevii de clasa a XII-a de la Liceul Tehnologic Forestier vor desfăşura Balul Bobocilor, eveniment care va avea loc la Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu"