# Operatorul de salubritate anunţă că în conformitate cu modificările legislative, Contractul de Delegare a Serviciului de Salubrizare, Contractul de Prestări Servicii
În urma datelor de bilanţ depuse în anul 2018, Trustul media ARGEŞ EXPRES PRESS S.R.L. a fost declarat de specialişti, în funcţie de anumite criterii, fruntaş în două topuri naţionale foarte
Elevii care doresc să-şi testeze cunoştinţele în Limba engleză se vor putea înscrie începând cu data de 26 a lunii în curs la IELTS şi au timp până în februarie pentru evaluările Cambridge. În ceea
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu doreşte încă o schimbare în ceea ce priveşte viaţa de elev. Mai precis, programul de after school din şcoli ar putea fi reglementat prin noua lege a
# Operatorul de salubritate anunţă că în conformitate cu modificările legislative, Contractul de Delegare a Serviciului de Salubrizare, Contractul de Prestări Servicii
Prietenii celui care a fost Petrică Antonescu - Gică pictorul - sunt alături de familie şi apropiaţi în grelele momente prilejuite de trecerea sa fulgerătoare la cele veşnice înainte de vreme
După doar un an de la "aroganţa" fostului ministru al Educaţiei Liviu Pop de a implementa manualul unic în sistemul educaţional românesc, fapt prin care a sfidat făţiş Curtea Constituţională şi a