În PSD se vrea coerenţă, înţelegere şi eficacitate, pentru că social-democraţii au o misiune importantă, iar cine nu înţelege asta "rămâne de căruţa partidului", a declarat luni seara, la Antena 3
Declaraţia a fost făcută recent de către liderul liberalilor argeşeni, Adrian Miuţescu, în ultima conferinţă de presă a organizaţiei municipale. Atunci a precizat: "Dănuţ Bica a dovedit în
Europarlamentarul PPU-sl Maria Grapini a reacţionat, pe 24 ianuarie, printr-o declaraţie publică, la scrisoarea Comisiei Europene, adresată Parlamentului României, declarând că va face scrisori
Scrisoarea Comisiei Europene, sosită în ţară chiar pe 24 ianuarie, pur întâmplător... când România serba 159 de ani de la Unirea lui Cuza, ce exprimă o nouă îngrijorare la adresa tezei de-acum
Vicepreşedintele PNL Curtea de Argeş, profesorul de Istorie Marius Moisescu este un tip care s-a făcut greu de suportat de către adversarii politici, deoarece orice s-ar spune despre el, nu numai că
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, după întâlnirea cu preşedintele PSD Liviu Dragnea şi cu premierul desemnat Viorica Dăncilă, că subiectul intrării la guvernare a Uniunii a fost
Mesajul meu pentru dumneavoastră este unul concis şi direct. Este, evident, din inimă, aşa cum simt întotdeauna, atunci când mă adresez românilor, oriunde ar trăi aceştia, în ţară sau
Liderul PSD Argeş, senatorul Şerban Valeca, a făcut anunţul de rigoare, precizând că propunerile urmau să fie luate în discuţie astăzi, la Bucureşti: "Noi am avansat aceste nume, care vor fi puse în