Evenimentul major, desfăşurat miercurea trecută în Parlamentul European, cunoscut sub marca EFM ("European Forum for Manufacturing") a adus un nou plus României, dat fiind faptul că acesta a fost
Miercuri, în plenul Parlamentului European de la Bruxelles, eurodeputaţii au ales vicepreşedintele Comisiei pentru Agricultură din cadrul Parlamentului. Eurodeputatul Gabriela Zoană, candidat din
Informaţia a fost făcută publică de către deputatul liberal Dănuţ Bica, care a declarat următoarele: "I-am solicitat un punct de vedere ministrului George Ivaşcu cu privire la clarificarea
Dănuţ Bica, deputat PNL de Argeş, taxează în termeni foarte duri tăierile salariale care au afectat la începutul acestui an sute de mii de angajaţi, considerând că toate măsurile legislative
Unul dintre cele mai sensibile domenii de interes internaţional, deci şi european, cel al stupefiantelor, este - curios şi de neînţeles pentru foarte mulţi - lăsat la voia subsidiarităţii, fără prea
Europarlamentarul PPU-sl Maria Grapini a continuat recent demersurile oficiale, în interiorul PE, pe o temă de actualitate, sensibilă îndeosebi pentru ţările mici, şi anume criza medicamentelor în
Imediat după şedinţa de consiliu judeţean în care s-a suspus aprobării bugetul judeţului Argeş pe anul 2018, consilierii judeţeni PNL au avut o intervenţie în faţa presei, prezentată şi live, pe
Una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă astăzi mediul de afaceri din România o reprezentată deficitul tot mai acut de forţă de muncă înalt