Deputatul PNL de Argeş Dănuţ Bica este de părere că guvernarea PSD-ALDE conduce România pe un drum greşit, ratând oportunitatea uriaşă dată de creşterea economică înregistrată în anii 2016 şi 2017
Fiecare cetăţean român poate constata că liderii majorităţii parlamentare PSD-ALDE au dat dovadă de ipocrizie, demagogie şi nepăsare, deoarece au promis
O dată la patru ani apare meteoric prin judeţul Argeş actorul Mircea Diaconu. Tot meteoric a venit şi astăzi, 30 martie 2018. Nu ştim sigur care a fost scopul vizitei. Probabil, ne-a vizitat în
Agenda discuţiilor s-a concentrat pe două subiecte importante. Primul s-a referit la limitele exercitării coerente şi corecte a atribuţiilor instituţiilor naţionale şi europene în scopul promovării
În zilele de 24 şi 25 martie 2018 s-a desfăşurat în localitatea Oeşti din Argeş "Şcoala de Primăvară a #TNLArgeş". Au fost prezenţi 50 de tineri din tot judeţul Argeş, care au avut, astfel, ocazia
Întâlnirea preşedintelui Comisiei Economice din Senat, liberalul Florin Cîţu, cu oamenii de afaceri (inclusiv cei argeşeni) nu a rămas fără consecinţe. Aceasta a avut loc la Camera de Comerţ
Consiliul Naţional al PNL a validat, duminică, susţinerea candidaturii lui Klaus Iohannis pentru un nou mandat de preşedinte, în timp ce Ludovic Orban a fost desemnat prin vot să fie propunerea de
Lucrurile sunt clare, nu mai pot fi contestate, comunicatele de presă de la Institutul Naţional de Statistică nu lasă loc îndoielilor: preţurile au explodat cu adevărat! Conform datelor statistice
Aşa cum se ştie, Ziua Internaţională a Femeii este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a comemora atât realizările sociale, politicile şi condiţiile economice ale femeilor, cât şi
Organizaţiile PSD au decis deja, în cea mai mare parte, ce reprezentanţi vor trimite, pe regiuni, pentru a candida la posturile de vicepreşedinţi la Congresul de sâmbătă, 10 martie. Astfel, pe