Deputatul PNL de Argeş Dănuţ Bica critică prestaţia ministrului Eugen-Orlando Teodorovici, care, cu ocazia dezbaterii moţiunii simple, în loc să răspundă criticilor şi întrebărilor formulate de
Aflat sâmbătă la Sibiu, la întâlnirea festivă a promoţiei 1974-1978 a Colegiului Naţional "Samuel von Brukenthal", preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că este ferm hotărât să candideze pentru un
Europarlamentarul Gabriela Zoană a avut saptămâna trecută, la Strasbourg, o întrevedere oficială cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. În cadrul discuţiilor au fost abordate teme
PNL a contestat la Curtea Constituţională Legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii. Aceasta încalcă cel puţin 5 articole din Constituţie: regimul proprietăţii, principiile economiei
Regretăm că senatorul Ion Popa a decis atât de târziu să oficializeze relaţia sa cu PSD-ALDE. PNL are un program politic de opoziţie fermă la adresa actualei coaliţii de guvernare PSD-ALDE. Faptul
Vicepreşedintele Andrei Gerea a anunţat că senatorul Ion Popa, fost preşedinte PNL Argeş, s-a înscris în ALDE. Ion Popa a fost ales parlamentar în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş. Ion Popa a
În data de 25 aprilie 2018, doamna Corina Creţu, comisarul european pentru Dezvoltare Regională, a adresat Guvernului României o scrisoare oficială, în care îşi arăta
Decizia a fost anunţată vineri, în cadrul conferinţei de presă, de către liderul organizaţiei, Cristian Mitrofan, alături de care s-au regăsit vicepreşedinţii Marius Moisescu şi Mădălin Marinescu
În şedinţa din data de 6 iunie 2018, Biroul Permanent Judeţean al PSD Argeş a aprobat propunerea preşedintelui interimar al PSD Ştefăneşti, Nicolae Velcea, privind retragerea sprijinului politic al