Oamenii sunt avertizați de „Poliția Rutieră Română” că au de plătit o amendă rutieră, într-un anumit termen. Doar că, de fapt nu este vorba despre poliție ci despre niște infractori. De asemenea
Oamenii legii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, în
În urmă cu puțin timp, un accident rutier s-a produs în comuna Tigveni, satul Momaia. Din primele informații, se pare că sunt implicate două autoturisme. La fața locului au intervenit pompierii de
La data de 19 iulie, polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea o mașină pe strada 1 Decembrie 1918 din acelați
De Ziua Națională Salvamont, muntele coboară în oraș! Vino să-i cunoști pe salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Argeș, structura profesionistă de salvare montană a
Profesionalismul, promptitudinea și spiritul de echipă manifestate de mai mulți polițiști din cadrul IPJ Argeș în gestionarea unor situații cu risc major au fost recunoscute prin acordarea unor
La data de 15 iulie, polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 48 ani, care conducea o mașină pe DN 7C, în comuna Corbeni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu
Miercuri, 15 iulie, polițiștii din Călinești au depistat un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Priboieni, care conducea băut un autoturism pe DC 65, în comuna de domiciliu.
La data de 13 iulie, oamenii legii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă
Marți, 14 iulie, în jurul orei 13:00, Poliția Orașului Costești a fost sesizată telefonic de către o femeie, în vârstă de 51 de ani, din comuna Rociu, cu privire la faptul că a fost agresată fizic