Misiuni executate și rezultate obținute de jandarmii argeșeni în perioada 07-13.09.2026

În ultima săptămână, jandarmii argeșeni au executat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestările sportive, cultural-artistice, promoționale și religioase de pe raza județului (Târguri anuale de Sf. Maria, Zilele comunelor Priboieni, Miroși, Lunca Corbului și Rucăr, Festival Rebel X, Memorialul „Georgel Ziguli”, Armonia Fest). În perioada analizată, aproximativ 40 jandarmi argeșeni au acționat pentru menținerea ordinii publice în patrule mixte cu polițiști din cadrul IPJ Argeș.
În perioada de referință, jandarmii argeșeni au aplicat 69 de sancțiuni pentru încălcări ale Legii 61/1991 republicată pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv 46 amenzi în valoare de 16.000 lei și 23 avertismente. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru consum de băuturi alcoolice în locuri nepermise, tulburare a ordinii publice, refuz de legitimare, dar și adresare de injurii.
De asemenea, au fost aplicate 20 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în special în zona instituțiilor de învățământ preuniversitar de pe raza județului.
În domeniul silvic, șase persoane au fost sancționate, cu sume în valoare totală de 3.000 lei, pentru transport de lemne fără documente legale.
Alte trei avertismente au fost aplicate unor cetățeni, pentru nerespectarea prevederilor Legii 176/2024 a pescuitului și a protecției resursei acvatice vii.
O sancțiune în valoare de 30.000 lei a fost aplicată de jandarmii argeșeni unui cetățean care ardea componente auto într-un spațiu neamenajat în acest sens, încălcând prevederile O.U.G. 92/2021 privind regimul deşeurilor.
În perioada analizată, jandarmii argeșeni au gestionat 15 apeluri la SNUAU 112, care semnalau prezența urșilor în zonele populate în comunele Sălătrucu, Corbi, Dârmănești, Bughea de Sus, Dâmbovicioara, Nucșoara, Rucăr, Mălureni, Lerești și Corbeni. În cazul a patru semnalări au fost produse pagube materiale (animale domestice și garduri).
Jandarmii argeșeni vor continua acțiunile de acest tip, cu scopul de a preveni și a combate faptele de natură contravențională și infracțională din zona de responsabilitate.
