Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 11 septembrie 2026 13:10

Polițiștii din Argeș au intensificat acțiunile pentru siguranța cetățenilor

În ultimele zile, polițiștii din Argeș au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.


Oamenii legii au continuat acțiunile în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a celor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.


Astfel, polițiștii au primit 143 de apeluri prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență, dintre care 59 au necesitat deplasarea, iar în urma verificărilor a rezultat că 7 dintre acestea au fost false sau abuzive.


În cadrul activităților au fost legitimate 1.397 de persoane și au fost verificate 1.030 de autovehicule, iar ca urmare a abaterilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 591 de sancțiuni, în valoare totală de peste 135.000 de lei. Dintre acestea, 591 au fost date conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 55 au fost aplicate conform Legii nr. 61/1991 privind normele de conviețuire socială, restul fiind aplicate la alte acte normative.

 

Pin It