Ploile puternice din ultimele zile au făcut ravagii pe traseele din Masivul Iezer, care, în prezent, sunt impracticabile și închise. Accesul și parcurgerea sunt, deocamdată, imposibile. Între
Acest lucru se întâmplă la peste 70% dintre pacienţii care s-au recuperat de Covid-19, potrivit unui studiu publicat de cercetătorii chinezi. Analizele relevă că vaccinarea poate „restrânge efectiv
Numărul infecțiilor cu tulpina indiană a ajuns la 101, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică. Decedatul este un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Bacău. Acesta nu fusese
Şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva Sars-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că, la nivel naţional, potrivit celei mai recente estimări, rata de
Numărul total al elevilor din județ care au intrat la liceele militare este 28. Rezultatele au fost afișate la finalul săptămânii trecute, iar emoțiile au încetat pentru absolvenții claselor a
Începând cu 2022, milioane de români vor plăti mai puţin pentru încălzirea locuinţei. TVA-ul pentru energia termică livrată în sistem centralizat va scădea de la 19% la 5%, după apariţia Legii nr
Printre lucrările aflate în desfășurare în această vară la Valea Danului se numără și cele de refacere a drumurilor locale afectate de inundațiile din perioada 17-18 iunie 2020 și amenajarea unui
Este vorba despre 285.000 de oameni nevoiași. Tichetele sociale pot fi utilizate încă un an de la încheierea inițiativei. La sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a avut loc o
Astfel, conform apelurilor la 112, dacă în 2017 s-au înregistrat 23 de atacuri ale acestor animale sălbatice, în 2018 au fost 31, în 2019 - 167, în 2020 - 184, în 2021, până la jumătatea lunii
Caravana „Apăr apa” a pornit la drum și va străbate într-un traseu național peste 6.000 de gospodării, inclusiv din județul nostru, unde se va testa apa pentru determinarea nivelului de nitrați