Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 30 iulie 2021 14:05

Anticorpii împotriva coronavirusului pot dura până la un an

Acest lucru se întâmplă la peste 70% dintre pacienţii care s-au recuperat de Covid-19, potrivit unui studiu publicat de cercetătorii chinezi. Analizele relevă că vaccinarea poate „restrânge efectiv răspândirea”, având în vedere că oferă un răspuns imunitar similar modului în care organismul uman generează anticorpi împotriva virusurilor vii. Studiul a fost realizat de o filială a companiei farmaceutice Sinopharm - care produce două dintre serurile aprobate de guvernul chinez - şi de Centrul de Cercetare Translaţională şi Medicină al Universităţii Jiaotong, din Shanghai. Astfel, au fost prelevate 1.800 de mostre de plasmă convalescentă de la 869 de persoane care s-au recuperat după 12 luni de la infectarea lor la Wuhan, oraşul unde s-a detectat primul focar mondial de coronavirus în decembrie 2019.

Cercetătorii au verificat prezenţa şi cantitatea în aceste mostre de RBDIgG, un tip de anticorp ce indică nivelul de imunitate împotriva virusului. Potrivit rezultatelor, la 9 luni de la boală, anticorpii s-au redus cu 64,3 % faţă de nivelul când pacienţii au contractat virusul dar au rămas stabili până în luna a 12-a. Răspunsul imunitar a fost mai puternic la bărbaţi decât la femei în primele etape ale infecţiei, însă diferenţa s-a estompat şi a dispărut cu totul după un an. De asemenea, persoanele din categoria de vârstă 18-55 de ani au dezvoltat nivele mai ridicate de anticorpi. Potrivit Grupului Naţional de Biotehnologie din China – filiala Sinopharm care l-a desfăşurat – este vorba de cel mai extins studiu dintre cele realizate până acum pentru a verifica continuitatea răspunsului imunitar la pacienţii recuperaţi de Covid-19.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.