Theodor Ioan Tănase, în vârstă de 27 de ani, este absolvent al Universităţii din Piteşti, specializarea Ingineria Transporturilor şi lucrează de peste trei ani la uzina din Mioveni. Dacia are un
Azi, de la ora 14.00, a început codul portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în zonele de munte, în Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, iar spre seară în Banat, în
În contextul Campaniei de promovare a integrităţii „M.A.I. etic, M.A.I. integru!“, în perioada 19-23 iulie 2021, în întreaga ţară, structurile Direcţiei Generale Anticorupţie care au în raza
După Covid, a apărut o nouă amenințare, chiar în pragul valului 4, simptomele fiind foarte asemănătoare cu cele ale variantei Delta. „Imediat cum am relaxat măsurile, toate infecțiile respiratorii
Virusul a dispărut aproape total din zona noastră. În prezent, mai sunt active doar 19 cazuri în tot județul. Potrivit DSP Argeș, persoanele infectate cu noul coronavirus sunt din următoarele
Alianţa Pacienţilor Cronici a atras atenţia asupra lipsei de tratamente din România. Într-o scrisoare deschisă, reprezentanții au susținut că situația este critică și solicită decidenților din
Serviciul de Sănătate Publică din Marea Britanie a efectuat un studiu care a vizat monitorizarea pacienţilor din 700 de cabinete de medicină de familie de pe teritoriul acestui stat, iar
Potrivit unei noi măsuri aflate într-o lege recent publicată în Monitorul Oficial, toți românii care locuiesc la bloc și montează în casă astfel de dispozitive, care pot pune în pericol viața
Absolvenții de clasa a VIII-a mai au la dispoziție această săptămână pentru a completa fișele de înscriere la liceu. Ei își exprimă în scris opțiunile, împreună cu părinții și sub îndrumarea
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat acest fapt prin lipsa unei implicări a statului într-un proiect integrat în ceea ce privește construirea de clădiri și asigurarea finanțării pentru