Echipajul pirotehnic de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti a intervenit pentru verificarea unui teren din comuna Albeştii de Argeş, unde a fost găsită muniţie de război. După ce au îndeplinit
Într-o singură zi, pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Curtea de Argeş au fost solicitaţi să intervină la două cazuri de incendii provocate de gospodarii care au dat foc vegetaţiei uscate
Cei care doresc să obţină permisul de conducere vor fi obligaţi să urmeze cursurile de prim-ajutor specializat, asemănătoare cu cele ale paramedicilor. Iniţiatorii proiectului de lege, 61
Au început pregătirile pentru manifestările dedicate Zilei Poliţiei Române. Unităţile de poliţie îşi vor deschide porţile pentru toţi cei care doresc să fie alături de ei, la ceas aniversar. An de
CFR Călători informează că de ieri a introdus în circulaţie o serie de trenuri Regio pentru asigurarea transportului feroviar pe mai multe rute, inclusiv Curtea de Argeş - Piteşti, care până în
Mai mulţi parlamentari PSD au iniţiat un proiect de lege care îi loveşte crunt pe românii care şi-au înmatriculat maşinile în Bulgaria. Potrivit actului normativ, şoferii nu vor mai putea circula
Imediat după ce s-a instalat în scaunul de adjunct al comandantului Poliţiei Municipale Curtea de Argeş, cms. Mihai Bălan a reuşit să scoate maşinile second-hand lăsate spre vânzare în parcarea de
Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Curtea de Argeş scoate la concurs un post de psiholog-stagiar, în cadrul Centrului de zi ACCES. Cei care doresc să se înscrie la examen pot
Pentru plata integrală a tuturor obligaţiilor către bugetul local până la data de 31 martie, persoanele fizice beneficiază de o bonificaţie de 10%. După această dată vor fi calculate majorări de
Potrivit unui studiu realizat de compania Knight Frank, în Europa, numărul persoanelor cu active de minim 30 milioane de dolari a crescut cu 1.834 în ultimul an, de la 58.731 la 60.565 de persoane