Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 23:15

Şoferii vor fi obligaţi să urmeze cursurile de prim-ajutor!

Cei care doresc să obţină permisul de conducere vor fi obligaţi să urmeze cursurile de prim-ajutor specializat, asemănătoare cu cele ale paramedicilor. Iniţiatorii proiectului de lege, 61 parlamentari UNPR şi PSD, consideră că este necesar ca şoferul să aibă astfel de cunoştiinţe medicale pentru că, în cazul unui accident, ei sunt primii care pot oferi îngrijiri victimelor. "Probabil o să amendăm legea în cadrul comisiilor şi, după aceea, să aprobăm în plen, ca să extindem aplicarea şi pentru cei care sunt cu permisul în buzunar deja, astfel ca într-o perioadă rezonabilă să poată parcurge aceste cursuri", a declarat deputatul Gheorghe Emacu, iniţiatorul proiectului legislativ.

 

 

 

 

Pin It