Ziua de 30 aprilie a fost prima în care a curs din nou sânge soldat român în zona Kandahar. După cum se ştie, un detaşament militar constituit pe structura Batalionului 33 VM POSADA, din Curtea de
Asta a dat de înţeles consilierul local Ion Şerban că ar prefera, dacă nu cumva a urmărit să-i facă sânge rău directorului de la AQUATERM, Ion Bolovan, cu care este ştiut că nu se află în cele mai
Potrivit unei decizii adoptate de către Adunarea Generală a BIE, din 31 martie 2008, oraşul italian Milano, din provincia Lombardia, a fost desemnat să găzduiască ediţia din 2015 a expoziţiei
Aşa se intitulează prezentarea secularei comunităţi locale situată pe drumul istoric care leagă cele două capitale medievale ale Ţării Româneşti, Curtea de Argeş şi Câmpulung, pe actualul DN 73 C
Săptămâna trecută, reporteri de la cunoscutul post de televiziune au filmat în comuna de pe valea Râului Doamnei, a cărei viaţă social-economică s-a revitalizat începând din 2012, când cetăţenii l-au
Cazul micuţului de 7 ani mort la spitalul din Curtea de Argeş a şocat întreaga ţară. 8 televiziuni naţionale au prezentat pe larg drama familiei Turcu din Corbeni care şi-a văzut copilul stingându-se
Avertismentul care sună ca o ameninţare a fost rostit în ultima şedinţă de legislativ de către liderii protestatarilor la mărirea tarifelor la serviciile de apă şi canalizare - Petre Bălălău
Acum două săptămâni, Regiotrans a suspendat circulaţia tuturor trenurilor companiei Regiotrans. Din cauza unor probleme tehnice la aproape 30 de trenuri, inspectorii au retras licenţa operatorului
În ediţia noastră de ieri, 1 aprilie, au fost incluse mai multe ştiri... false. Am scris chiar pe prima pagină despre intenţia directorului AQUATERM, Ion Bolovan, de a demisiona din fruntea firmei de
În şedinţa Consiliului Local Curtea de Argeş de marţi s-a decis reluarea concursului pentru ocuparea postului de manager al Bibliotecii Municipale, pentru a patra oară. Candidaţii se vor înscrie