Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 01:39

La loc comanda: a trecut ziua păcălelilor!

În ediţia noastră de ieri, 1 aprilie, au fost incluse mai multe ştiri... false. Am scris chiar pe prima pagină despre intenţia directorului AQUATERM, Ion Bolovan, de a demisiona din fruntea firmei de apă şi canal. Mai mulţi argeşeni au uitat că este ziua păcălelilor şi s-au bucurat că se schimbă conducerea respectivei firme. Alţii i-au luat apărarea şi spuneau că-l vor îndemna pe acesta să renunţe la demisie. Nu este cazul, pentru că directorul general nu intenţionează să plece! 

De asemenea, am scris şi despre maidanezii din Curtea de Argeş care ar fi urmat să ajungă în China. Bine ar fi fost pentru toată lumea, dar până când cei ce administrează ţara şi oraşul acesta vor fi în stare să rezolve o problemă gravă, cea a maidanezilor, vor mai trece ani buni. 

Nici ştirea cu Gh. Boncea, consilier local şi om de afaceri, care - chipurile - ar fi decis să-şi doneze averea şi să devină un bun samaritean, nu a fost una reală. Boncea rămâne aşa cum îl ştim cu toţii. Am scris, totodată şi despre faptul că un poliţist de la rutieră a rămas fără permis de conducere, după ce a parcat într-o staţie de autobuz. Nu a rămas fără permis, dar asta nu înseamnă că poliţiştii nu încearcă să-i amendeze pe toţi cei care blochează accesul microbuzelor de transport local în staţii. Mai mulţi şoferi au fost amendaţi în tot oraşul, după ce şi-au lăsat maşinile în locuri nepermise. 

ARGEŞ EXPRES a mizat pe simţul umorului tuturor celor despre care a scris ştiri de 1 aprilie şi speră într-o bună colaborare cu aceştia şi pe viitor.

 

 

Pin It