"Valea Iaşului - comună ruptă din Rai"
Aşa se intitulează prezentarea secularei comunităţi locale situată pe drumul istoric care leagă cele două capitale medievale ale Ţării Româneşti, Curtea de Argeş şi Câmpulung, pe actualul DN 73 C. Edilii localităţii conduse de către primarul Nicolae Barbu au primit în ultima şedinţă a legislativului mapa de prezentare a comunei, a cărei realizare o aprobaseră cu câtva timp în urmă. Textul de prezentare generală, realizat în română şi engleză, specifică de la bun început deschiderea europeană a comunei Valea Iaşului, înfrăţită cu Longobucco (3.430 locuitori), din provincia italiană Cosenza, precizând faptul că este alcătuită din 9 sate şi că se află sub patronajul spiritual al Sf. Împăraţi Constantin şi Elena. Poziţionarea geografică este la 5 km de Curtea de Argeş, la 43 de reşedinţa judeţeană, Piteşti şi la 152 km de capitala ţării, Bucureşti. Se informează, de asemenea, că la ultimul recensământ al populaţiei, Valea Iaşului, având o suprafaţă de 2.185 ha, înregistra 2.731 locuitori, 999 spaţii cu destinaţii de locuinţe şi 885 gospodării. Administraţia publică locală este condusă de şeful executivului, primarul, care colaborează strâns cu un legislativ local alcătuit din 11 consilieri şi 2 delegaţi săteşti.
Imaginile surprinse de un ochi artistic, imortalizate de obiectivul aparatului fotografic şi printate pe hârtie de bună calitate, pot produce adevărate revelaţii iubitorilor de natură, care descoperă cum trecutul şi prezentul fac aici casă bună într-un peisaj mirific. Biserici vechi şi construcţii ale timpului prezent sunt integrate armonios în elementele unei infrastructuri care include toate utlităţile indispensabile unei vieţi civilizate - alimentarea cu energie electrică, cu apă şi parţial cu gaze, conectarea la canalizare, cablu TV şi internet. Fiecare monument de cult ortodox îşi are hramul său: biserica din Bărbălăteşti (construită în 1801 - "Naşterea Sf. Ioan Botezătorul"); Cerbureni (1863 - "Sf. Parascheva"); Valea Iaşului (1855 - "Adormirea Maicii Domnului"); Mustăţeşti (2006 - "Naşterea Maicii Domnului); Borovineşti (1964 - "Sf. Gheorghe"). Biserica Veche, cu hramul "Sfinţii Îngeri", de pildă, a fost zidită la anul 1800 şi, prin grija parohilor şi enoriaşilor, se păstrează şi acum în picioare, veritabil monument arhitectonic, dispunând încă de pictură veche, în frescă. De remarcat ar mai fi şi faptul că edilii comunei sprijină bisericile prin sume care nu sunt deloc de neglijat, alocate în bugetele locale din ultimii ani, care au contribuit la ridicarea unor capele mortuare şi a altor dotări absolut necesare bunei funcţionări.
Asta nu înseamnă că s-au neglijat alte sectoare, căci cel social este o preocupare prioritară fie că este vorba despre imobilele şcolare, inclusiv grădiniţe - modernizate sau construite din temelie - dispensarul uman, căminele culturale reabilitate şi dotate sau ajutoarele acordate consătenilor aflaţi în dificultăţi economice, pentru achitarea costurilor tratamentelor medicale şi nu numai. Nu în ultimul rând trebuie amintite şi lucrările de asfaltare demarate acum câţiva ani, ce se continuă şi în prezent şi care oferă comunei Valea Iaşului statutul de localitate vie, în care diferenţele dintre rural şi urban sunt diminuate an după an şi dând impresia unei înclinări a balanţei în favoarea primei părţi. Dovadă de nerespins este construcţia de case din ultimii ani şi faptul că mulţi citadini au renunţat la apartamentele din Curtea de Argeş, chiar dacă-şi au acolo locurile de muncă, optând pentru liniştea şi aerul curat de la Valea Iaşului. Acum, cetăţenii din această comună, au posibilitatea ca prin intermediul acestei mape de prezentare, bine primite de către consilierii locali, care au considerat realizarea ei de excepţie, să facă o bună propagandă locurilor în care s-au născut şi trăiesc, oriunde ar ajunge în lumea asta mare.
