Echipa naţională a rămas în cantonament, urmând ca astăzi, de la ora 18.00, să susţină un meci amical cu Rusia, la Groznîi. Nu mai puţin de 12 fotbalişti din lotul păstrat de selecţionerul Christoph
Sorţii n-au fost deosebit de generoşi cu echipa condusă de către secundul naţionalei feminine de handbal a României, Costică Buceschi. Şi asta pentru că i-au hărăzit în turul trei preliminar al Cupei
Ploaie de reuşite în cele 8 partide care s-au jucat sâmbătă în cadrul etapei a XII-a a Ligii a IV-a Argeş: nu mai puţin de 5,25 pe meci! Liderul Unirea Bascov s-a impus italieneşte cu ocupanta
Campiona en-titre a Europei a reuşit cu noul antrenor, Aurel Roşca, o victorie de răsunet la Rostov pe Don, cu scorul de 22-20 (11-10). Debutul partidei a fost dezastruos, astfel că în min. 16 era
Naţionala noastră şi-a dat cu stângu-n dreptu' pe Arena Naţională vineri, când a pierdut în faţa liderului grupei de calificare la un scor de neprezentare. Antrenorul Daum a alcătuit o
Şi nu este o afirmaţie gratuită: primele două clasate s-au poticnit serios sâmbătă, în cadrul etapei a XVI-a a Ligii secunde. Liderul Juventus Bucureşti a scos doar un egal pe teren propriu cu
Pentru că a fost obligată să ia o pauză forţată, sâmbătă, de la ora 12.00, CS Mioveni şi-a programat o partidă de verificare cu vicecampioana României, Steaua Bucureşti. Aproximativ 1.500
Pentru că echipa arădeană Şoimii Pâncota a fost exclusă din campionat, CS Mioveni a fost obligată să ia o pauză în această rundă. Oficialii galben-verzilor s-au mişcat rapid însă şi au perfectat un
Runda cu numărul 12 din Liga a IV-a, ce se va juca sâmbătă, propune ca derbiuri meciurile amintite mai sus. Albota este în revenire de formă, iar Atletic Bradu II se va prezenta pe terenul "Ducelui"
Nu există săptămână în care să nu relatăm despre cazuri de echipe care au făcut din furt o adevărată carte de vizită. Şi în runda care s-a jucat la sfârşitul săptămânii trecute am avut două astfel de