Câştigătoarea probei de simplu şi de dublu, în care a făcut pereche cu piteşteanca Ilona Ghioroaie, la ITF INEDIT OPEN TOUR 15.000 $, disputat la Curtea de Argeş în luna iunie, şi-a continuat
Monica Niculescu (29 ani) a părăsit devreme competiţia de simplu de la Londra, dar s-a revanşat faţă de ea însăşi reuşind să ajungă în finala probei de dublu, în echipă cu chinezoaica din Taiwan
Competiţia din calendarul FRT a debutat vineri şi organizatorii au avut ceva probleme sâmbătă cu ploaia care a început să cadă încă din timpul nopţii. Cum n-a încetat până târziu, după-amiază s-a
Prima noastră rachetă a avut parte de un meci cumplit de greu contra britanicei născută în Australia din părinţi maghiari. Susţinută frenetic din tribuna arenei centrale într-un mod în care ne-am
După cum v-am informat deja, au fost înscrişi la acest turneu numai sportivi legitimaţi la cluburi din toată ţara, atât băieţi, cât şi fete. Numărul lor a fost de peste 60, iar meciurile s-au
În perioada de pauză competiţională, fotbaliştii noştri se antrenează pentru meciurile oficiale cu amicale. Ultimul joc de acasă al Basarabilor a fost cu FC Argeş, echipă nou-promovată în al doilea
Racheta noastră nr. 1 a avut şansa ca Garbine Muguruza (15 WTA) s-o elimine la Wimbledon, luni, pe liderul mondial, Angelique Kerber. Nemţoaica a început mai bine, a luat primul set cu 6-4, după care
Aşa cum vă informam în ediţia noastră de ieri, în perioada 6-8 iulie a avut loc la cele două baze de tenis din municipiu Campionatul naţional de tenis între Palatele Copiilor, cunoscut sub numele