Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 08:41

Şahul românesc - în doliu: Elisabeta Polihroniade a părăsit lumea noastră!

"Regina româncă a sportului minţii" a trecut sâmbătă la cele veşnice, lăsând în urmă-i un gol greu de acoperit. Elisabeta Polihroniade, născută Ionescu, la data de 24 aprilie 1935, a fost un sportiv care a adus glorie şi medalii României de-a lungul unei cariere care s-a întins pe o perioadă de peste jumătate de secol. Absolventă a Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, pasionată de şahul de care s-a îndrăgostit în familie de la o vârstă fragedă, a fost sprijinită de mamă să-şi urmeze chemarea. Deţinătoare a titlului naţional de mare maestru încă din 1960, l-a cucerit şi pe cel de mare maestru internaţional în 1982. Deţinătoare a 7 titluri naţionale (1966, 1970, 1971, 1972, 1975, 1976 şi 1977), a participat la 18 ediţii ale Jocurilor Olimpice, din care la 10 ca sportiv angrenat - câştigând 9 medalii olimpice - iar restul ca arbitru internaţional. A participat la peste 150 turnee internaţionale, obţinând rezultate notabile, care au adus-o în atenţia lumii atât pe ea, ca sportivă, cât şi România. S-a calificat la mai multe turnee ale candidaţilor la titlul de campion mondial, respectiv la cele din fosta Iugoslavie, Macedonia, Spania şi Brazilia şi la Campionatul Mondial de Şah prin corespondenţă a obţinut locul IV la ediţia din 1976. Din 1986 a deţinut titlul de arbitru internaţional şi a oficiat la peste 60 ediţii de campionate mondiale sau europene, la diferite categorii de vârstă. Pentru valoarea performanţelor obţinute, în 1967 i s-a decernat Ordinul Meritul Sportiv, iar în 2000 - Medalia Serviciul Credincios. (Despre Elisabeta Polihroniade se povesteşte că l-ar fi învăţat şah şi pe Nicolae Ceauşescu). Demn de reţinut este faptul că numele său figurează în Cartea de Aur a F.I.D.E. Promotoare a sportului minţii în şcolile din România şi nu numai, a reuşit să obţină introducerea acestei discipline - ca opţională - în programa de învăţământ din ţara noastră. A fost, de asemenea, director al revistei române de şah "Gambit" şi vicepreşedinte al Uniunii Internaţionale a Şahului Şcolar. Elisabeta Polihroniade a fost şi rămâne cea mai bună reprezentantă al şahului feminin românesc din istorie şi nu va fi deloc uşor să i se găsească o urmaşă cu o personalitate atât de uriaşă. Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Pin It