Mergea şi Bopanna, în turul II
Perechea alcătuită din tenismanul român Florin Mergea şi indianul Rohan Bopanna, cap de serie numărul patru, s-a calificat şi ea în turul 2 la Australian Open, după 7-5, 6-3 cu australienii Omar Jasika/Nick Kyrgios. Mergea şi Bopanna s-au impus după 77 minute, în care au reuşit 7 aşi (adversarii au adunat 8). Perechea româno-indiană a avut nu mai puţin de 47 mingi direct câştigătoare în acest meci, faţă de 21 de ''winners'' reuşiţi de australieni. Mergea şi Bopanna au făcut 14 erori neforţate, iar reprezentanţii gazdelor, 12. Învingătorii şi-au asigurat 23.000 dolari australieni şi 90 puncte ATP, iar în faza următoare îi vor înfrunta pe cehii Lukas Dlouhy/Jiri Vesely, care s-au impus cu 7-6(4), 2-6, 6-3 în faţa australienilor James Duckworth/John Millman.
