Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 01:31

AS Ciofrângeni, din nou pe primul loc!

Duminică, de la ora 11.00, s-au jucat meciurile contând pentru etapa a noua a Ligii a V-a, Seria Centru1. Singurul meci care nu s-a disputat a fost cel dintre Şoimii Tigveni şi AS Băiculeşti, amânat de gazde pentru o dată ulterioară, după ce terenul de joc a fost ocupat de comercianţii şi de participanţii la zilele comunei. În aceste condiţii, AS Ciofrângeni a profitat şi a revenit din nou pe primul loc al seriei, după o victorie concludentă la Retevoieşti. Şi fosta campioană din sezonul precedent, Voinţa Budeasa, nu a avut deloc milă de colega din Valea Iaşului, care a suferit o umilinţă greu de uitat în perioada următoare. A mai surprins şi victoria fără drept de apel a celor din Domneşti în faţa băieţilor lui Dani Coman, dar şi cele 3 puncte obţinute de Sporting Stăneşti Corbi la Petrom Piteşti.

Rezultatele complete ale rundei au fost următoarele: Voinţa Budeasa - Voinţa Valea Iaşului 11-1 (6-1); Ş.F. Gică Retevoiescu Mărăcineni - AS Drăganu 1-2 (0-1); Progresul Retevoieşti - AS Ciofrângeni 1-7 (1-2); Petrom Piteşti - Sporting Stăneşti Corbi 3-4 (2-2); Deportivo Mălureni - AS Muşăteşti 2-4 (0-1); CS Domneşti - FC Dănuţ Coman 6-2 (3-0); Şoimii Tigveni - AS Băiculeşti (amânat). Clasament: 1. AS Ciofrângeni 22 p; 2. AS Băiculeşti 22 p; 3. FC Dănuţ Coman 22 p; 4. Voinţa Budeasa 19 p; 5. AS Drăganu 15 p; 6. CS Domneşti 14 p; 7. Şoimii Tigveni 13 p; 8. Ş.F. Gică Retevoiescu Mărăcineni 13 p; 9. Sporting Stăneşti Corbi 13 p; 10. AS Muşăteşti 10 p; 11. Progresul Retevoieşti 7 p; 12. Petrom Piteşti 7 p; 13. Deportivo Mălureni 3 p; 14. Voinţa Valea Iaşului 0 p.

Duminică, 1 noiembrie, se vor juca meciurile runde cu numărul 10, după următorul program: AS Drăganu - Voinţa Budeasa; AS Ciofrângeni - Ş.F. Gică Retevoiescu Mărăcineni; Progresul Retevoieşti - Şoimii Tigveni; Sporting Stăneşti Corbi - AS Băiculeşti; AS Muşăteşti - Petrom Piteşti; FC Dănuţ Coman - Deportivo Mălureni; Voinţa Valea Iaşului - CS Domneşti.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.