Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 29 martie 2024 06:49

Camelia Potec a tras semnalul

Preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern a vizitat anul trecut Curtea de Argeş şi a acuzat lipsa unei piscine moderne, în care să se pregătească înotătorii talentaţi

Preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, şi-a făcut timp, anul trecut, pentru a participa la o acţiune în oraşul Curtea de Argeş, în ciuda programului extrem de încărcat. Fosta campioană a observat imediat că urbea Basarabilor nu are o piscină modernă, iar vechiul ştrand este ţinut departe de toţi cei care ar dori să îl "relanseze" sau să îi dea o altă destinaţie, utilă pentru întreaga comunitate.

Camelia Potec a vorbit atunci despre unul dintre principalele obiective ale sale: omologarea bazinelor din România, pentru a putea găzdui competiţii internaţionale, printre variante putând fi şi Curtea de Argeş, dacă s-ar fi dorit acest lucru. "Bazinele trebuie omologate de către o comisie FINA. Campionatele Naţionale devin Campionate Internaţionale şi avem invitaţi sportivi din străinătate. Există fonduri europene, sunt sigură că există şi oameni care iubesc acest sport, iar eu sunt aici ca să-i găsesc. Din păcate, la Curtea de Argeş nu pare să există această disponibilitate…”, spunea, cu tristeţe, Camelia Potec.

Obiective importante

Şefa Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern a explicat, la acea vreme, şi cum vede viitorul înotului din ţara noastră: "Cel mai important lucru este că sunt lângă acest sport care mi-a dat atâtea satisfacţii, sunt lângă apă, lângă ce am iubit dintotdeauna. Asta mi-am dorit, nu consider această funcţie ca o obligaţie pe care trebuie să o îndeplinesc. Este mult de muncă, mai ales că lucrăm cu multe instituţii, precum MTS şi COSR. Apare presiune din partea mea, pentru că mi-am propus obiective şi nu vreau să dezamăgesc. Voi încerca să relansez acest sport care mi-a adus atâtea satisfacţii ca sportivă. Faptul că sunt tânără constituie un avantaj, prin aceea că sunt foarte motivată. Dar ar putea reprezenta un dezavantaj, fiindcă nu am mai avut de-a face cu aşa ceva". Un alt punct din programul de revitalizare a nataţiei l-a reprezentat alcătuirea unei Comisii de Onoare a sportivilor, compusă din foşti înotători cu rezultate, precum Diana Mocanu, Beatrice Câşlaru, Anca Pătrăşcoiu...

Miza pe copii

Camelia Potec este convinsă că nataţia românească are viitor, dar trebuie susţinută de la cel mai mic nivel. "Din fericire, nu ducem lipsă de copii care vin să practice înotul. Dar infrastructura trebuie serios dezvoltată. Înotul este un sport frumos şi extrem de util pentru sănătate. Şi se împleteşte foarte bine cu învăţătura. Părinţii mei şi-au dorit să fac şcoală în primul rând. După ce am început înotul de performanţă, am făcut o înţelegere cu ei, puteam să mă duc la antrenamente cât timp aveam note de la 8 în sus", spunea Camelia, legat de modul cum se împacă nataţia cu şcoala.

Ultimele medalii olimpice la nataţie au fost obţinute la J.O. 2004, la Atena, unde Camelia Potec a cucerit cununa cu lauri la 200 m liber. Cu o ediţie în urmă, la J.O. de la Sydney 2000, Diana Mocanu devenise dublă campioană olimpică, la 100 şi 200 m spate. Au urmat olimpiadele de la Beijing şi Londra, vin J.O. de la Rio, în 2016, însă reprezentarea internaţională a înotătorilor români a lăsat de dorit: "Nataţia noastră duce lipsă de rezultate de ceva timp, la nivel de seniori. Apoi, din ce în ce mai puţini sportivi iau startul la principalele competiţii internaţionale, ca să nu mai vorbesc de lipsa medaliilor. Am venit în fruntea acestei instituţii tocmai în ideea de a reconstrui ceea ce a fost înainte, pentru a da curaj, pentru a sprijini noile talente. Acest lucru nu se va vedea la Rio, dar sper ca până la Tokyo, în 2020, rezultatele să se vadă".

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.