Trofeul ARGEŞ EXPRES a ajuns în fazele finale

Competiţia care este găzduită de Tenis Club Curtea de Argeş se desfăşoară în perioada 2-6 octombrie 2020 pe cele 4 terenuri cu zgură situate pe str. Barajului (vizavi de LIDL). Turneul este înscris în calendarul FRT şi se adresează sportivilor cu vârsta de 10, 12, 14 şi 16 ani - simplu, băieţi şi fete. Directorul turneului, preşedintele TC Curtea de Argeş, prof. Gheorghe Borţan şi arbitrul principal al competiţiei, piteşteanul Iordache Giban, ne-au pus la dispoziţie ultimele rezultate ale meciurilor care s-au jucat până marţi, la închiderea ediţiei.

După ce Daria Anghelescu (LPS-CSS Piteşti, fav. nr. 2) şi Tudor Matei (Comesad Piteşti, fav. nr. 4) s-au impus la categoria de vârstă 10 ani, în sferturile de finală de la 12 ani fete au fost programate următoarele partide: Andreea Kurta (ACS Politehnica, fav. nr. 1) - Alexia Brabete (CS Alexandria, fav. nr. 6) 2-6, 6-4, 10-5; Luana Ionescu (CS Monaco, fav. nr. 3) - Bianca Maftei (TC Enache, fav. nr. 5) 6-4, 6-2; Maria Alexa Puiu (Young Tennis Development, fav. nr. 7) - Andra Voicu (TC Stănică Craiova) 6-2, 7-5 şi Maria Popa (AS Piteşti, fav. nr. 8) - Alessia Chiriac (TC Enache, fav. nr. 2) 6-4, 6-1. În semifinale, Andreea Kurta (ACS Politehnica, fav. nr. 1) a trecut de Luana Ionescu (CS Monaco, fav. nr. 3) cu un dublu 6-1, în timp ce Maria Popa (AS Piteşti, fav. nr. 8) nu a avut milă de Maria Alexa Puiu (Young Tennis Development, fav. nr. 7), scor 6-1, 6-0. Finala s-a jucat între cele două câştigătoare, după închiderea ediţiei noastre.

La 12 ani băieţi, programul sferturilor a fost acesta: Matei Perniu (AS Piteşti, fav. nr. 1) - David Bălan (Elite Tg. Jiu, fav. nr. 8) 6-3, 6-0; Constantin Hîrleşteanu (CS Ceramus) - Albert Pipie (TC Stănică Craiova, fav. nr. 3) 7-5, 6-2; Ionuţ Dumitru (TC Craiova, fav. nr. 6) - Tudor Ionescu (TC Champion Bucureşti, fav. nr. 4) 6-4, 6-4 şi Rafael Marin (Racheta Campionilor, fav. nr. 2) - Andrei Ionel (AS Piteşti) 6-0, 6-1. În semifinale am consemnat următoarele rezultate: Matei Perniu (AS Piteşti, fav. nr. 1) - Constantin Hîrleşteanu (CS Ceramus) 6-2, 6-0 şi Rafael Marin (Racheta Campionilor, fav. nr. 2) - Ionuţ Dumitru (TC Craiova, fav. nr. 6) 6-0, 6-0. Finala dintre Matei Perniu şi Rafael Marin s-a jucat după închiderea ediţiei

Mergem mai departe la 14 ani fete, iar în semifinale s-au disputat meciurile Samira Rusei (LPS-CSS Piteşti, fav. nr. 1) - Alessandra Merce-Sabău (CSM Oradea) 6-4, 4-6, 11-9 şi Ştefania Simion-Bicuţ (Aditen Govora, fav. nr. 2) - Alexandra Bălălău (AS Club Politehnica) 6-2, 6-1. Finala Rusei - Simion-Bicuţ s-a jucat la închiderea ediţiei.

În ceea ce îi priveşte pe băieţii de 14 ani, în semifinale am înregistrat următoarele rezultate: Alexandru Olaru (TC Craiova) - Florin Dumitru (Young Tennis Development) 6-2, 6-0 şi David Ioan Pulpea (CS Ceramus, fav. nr. 2) - Aris Georgescu (TC Craiova, fav. nr. 3) 6-0, 6-2. Finala a fost câştigată fără emoţii de Pulpea, cel care l-a spulberat pe Olaru cu un dublu 6-0!

În fine, la 16 ani fete, în semifinale s-au jucat meiurile Briana Spătaru (LPS-CSS Piteşti, fav. nr. 1) - Elena Drăguţ (Academia de Tenis Herăstrău, fav. nr. 3) 7-5, 6-3 şi Sicilia Ionică (LPS-CSS Piteşti, fav. nr. 2) - Alexandra Damaschin (LPS-CSS Piteşti) 6-0, 3-0 şi retragere Damaschin. Finala era programată ieri. La 16 ani băieţi am avut în semifinale meciurile Luca Mîndruţ (Comesad Piteşti, fav. nr. 1) - Damian Dobre (LPS-CSS Piteşti) 6-1, 6-1 şi Rareş Sandu (LPS-CSS Piteşti) - Alexandru Marinescu (CS DAX, fav. nr. 2) 3-6, 7-5, 10-8. Finala dintre Luca Mîndruţ şi Rareş Sandu (LPS-CSS Piteşti) s-a jucat ieri după-amiază. Vom reveni cu amănunte în ediţia următoare!

Organizatorul Trofeului ARGEŞ EXPRES 2020 este Tenis Club Curtea de Argeş, iar partenerul oficial al turneului este Dr. Oetker Romania. Sponsorul principal al ediţiei 2020 este Dr. Oetker Romania. Sponsori ai turneului sunt Euro Tehno Group şi Macromex, parteneri media - Radio ARGEŞ EXPRES şi Ziarul ARGEŞ EXPRES, în timp ce promotorul turneului este Harmony Advertising.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It