Remiză albă obţinută în inferioritate numerică: Turris Turnu Măgurele - FC Argeş 0-0!

FC Argeş a trebuit să se mulţumească doar cu un punct după ce a terminat la egalitate, 0-0, confruntarea de vineri după-amiază, din deplasare cu Turris Turnu Măgurele, din prima etapă a play-off-ului Ligi 2. Piteştenii au evoluat aproape o repriză în 10 oameni după ce Andrei Panait a văzut direct cartonaşul roşu în debutul părţii secunde pentru un fault la Serediuc.

Încă din debutul primei reprize, Turris a încercat să pună presiune pe piteşteni şi a fost periculoasă în urma unor faze fixe la care Cioinac a greşit ţinta. Replica alb-violeţilor a venit după un sfert de oră: Tofan a centrat în careu, Blejdea a trimis cu capul în plasă, însă centralul Rusandu a anulat golul pentru un fault în atac. Câteva minute mai târziu, Voicu, din interiorul careului, a încercat să reia spre poarta argeşeană cu o execuţie de efect, care însă nu şi-a atins ţinta. Nini Popescu a fost foarte aproape de deschiderea scorului, însă şutul său a trecut la o palmă peste transversală. Gazdele au replicat, însă Ducan a reuşit să respingă lovitura de cap a lui Voicu care se ducea în vinclu. Cel de-al doilea mitan a început prost pentru echipa noastră după ce Panait a văzut direct cartonaşul roşu pentru un fault la Serediuc. Şi în 10 oameni, alb-violeţii au încercat să fie periculoşi pe contraatac. Cea mai mare oportunitate a avut-o Năstăsie, care din poziţie centrală a trimis peste transversală. Gazdele puteau da lovitura pe final în două rânduri. Prima dată Voicu a trimis în forţă de la 30 m, însă Ducan a fost la post şi a respins peste transversală, iar a doua oară, în minutele de prelungiri, prin Cristi Ciobanu, care după ce l-a driblat pe Ducan, a tras în plasa laterală!. Următorul joc al echipei noastre este programat marţi, 14 iulie, de la ora 20.00, FC Argeş urmând să întâlnească CS Mioveni pe Stadionul "Nicolae Dobrin".

"Am citit bine jocul Argeşului"

”Din păcate, am mai avut un meci asemănător, când am jucat cu cei de la Voluntari, când, la fel, am avut câteva situaţii de a marca şi nu am reuşit să băgăm mingea în poartă. Nu ştiu dacă aţi văzut, dar adversarul nu a avut niciun şut pe poartă, şi mai ales după prima repriză, când, zic eu, am citit foarte bine jocul Argeşului, i-am blocat foarte bine, am pus presiune pe ei în unele momente. E adevărat că şi căldura e un factor şi, mai ales după patru luni de inactivitate, energia se cam duce. Sincer, sunt dezamăgit. Am pierdut două puncte mari, două puncte care, zic eu, ne dădeau mai mult moral pentru meciul următor, cel de la Arad, când vom juca la 17.30 pe Stadionul Motorul, pe un teren sintetic şi cu un asemenea soare cred că vor fi 60 de grade Celsius la nivelul solului. Din punct de vedere fizic ambele echipe au suferit, pentru că, vă daţi seama, am jucat după o asemenea perioadă îndelungată în care nici amicale nu am avut", a afirmat Erik Lincar, tehnicianul gazdelor.

"Să sperăm că acest punct va conta!"

"La final e normal să îl consider un punct câştigat. Au fost momente când am fost puşi sub presiune, deşi nu trebuia să se întâmple acest lucru. Sunt echipe structurate şi e greu să-ţi impui jocul, mai ales atunci când evoluezi în deplasare. Sperăm ca la final acest punct să conteze pentru noi. E greu să câştigi un joc în acest play-off, mai ales în deplasare. N-am intrat cum trebuie la început. Gazdele au avut câteva oportunităţi. Odată cu inferioritatea numerică, sacrificiul a fost la noi. Dar am reuşit să-i ţinem departe pe cei de la Turris. Egalul te mai menţine într-o oarecare situaţie, dar important e să câştigi. Sunt cinci meciuri în care ne jucăm viitorul nostru şi pe cel al clubului. E important să dăm totul!", a declarat Ionuţ Badea.

"Dacă nu câştigăm cu Mioveniul, promovarea este ratată!"

"Sunt extraordinar de dezamăgit după rezultatul de ieri (n.r. - vineri)! Înainte de plecarea spre Alexandria, am fost cu primarul municipiului Piteşti şi le-am explicat jucătorilor ce aşteptări avem de la ei. Cu 5 egaluri vom termina pe ultimul loc. Sigur că aş putea să invoc arbitrajul... Execrabil, iar dl. Crăciunescu i-a transmis deja centralului că nu este târziu să se apuce de o muncă cinstită (strungar, frezor, macaragiu sau simplu muncitor pe ogor), pentru că meseria asta nu e de el! Dar, ce rost ar avea, când îmi revine în minte că jucătorii noştri, chiar în 11, nu au ajuns la poarta adversă. Că unii, la 19 ani, au fost răpuşi de căldură, deşi nu au alergat 2 km! Că alţii faultează decisiv la… 60 de metri de poartă! Concluzia este clară: dacă nu câştigăm meciul de acasă, cu CS Mioveni, totul se închide pentru acest sezon! Aţi obţinut pentru voi mult mai mult decât aţi oferit, stimaţi jucători! Dacă vom ieşi din cursă atât de devreme, o vom lua de la zero. Şi vă asigur că vom promova! Dar mulţi dintre voi vă veţi regăsi în afara acestui proiect, vă asigur... Mă zbat şi sunt sigur că într-o lună de zile voi aduce lângă această echipă doi sponsori uriaşi: unul autohton şi celălalt străin. Numai că ei, ca şi mine, îşi doresc doar performanţă! Aveţi o ultimă şansă să înţelegeţi că jucaţi pentru un club uriaş, FC ARGEŞ, pentru memoria celui mai bun fotbalist român, NICOLAE DOBRIN! Treziţi-vă, cât nu e prea târziu şi faceţi mândri pe toţi argeşenii! Este ultima voastră şansă!", a spus Cristian Gentea, preşedintele Consiliului de Administraţie al alb-violeţilor.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It