Spectacol pe Transfăgărăşan pentru DTO Rally Team

Sezonul competiţional 2020 a debutat cu Raliul Argeşului, eveniment care anul trecut a revenit în peisajul românesc după o absenţă de 9 ani. Cu o pauză lungă între sezoane, cu incertitudini majore pentru toate echipajele şi cu un calendar redus de la 9 la 6 etape, Campionatul Naţional de Raliuri Betano a pornit în forţă cu una dintre cele mai apreciate competiţii din acest sezon. Raliul Argeşului CATENA - Powered by Peugeot 2020 a programat 6 probe speciale şi peste 100 de kilometri cronometraţi, multiple provocări interesante aşteptându-i pe concurenţi de-a lungul celor două zile de concurs. Cu un start festiv în Piteşti şi două treceri pe noutatea anului, speciala "Godeni", în ziua de vineri, raliul a continuat sâmbătă cu parcurgerea celui mai cunoscut drum din România: Transfăgărăşan.

DTO Rally Team s-a aliniat la startul sezonului 2020 de raliuri cu 4 echipaje, obiectivul fiind acela de a concura din plăcere pentru curse. Cristi Dolofan şi Petre Tobă au luat startul în cea mai performantă clasă, RC2, Peugeot-ul 208 R5 reprezentând modelul de top care ar putea aduce podiumul. Eugen Cărăgui şi Robert Fus au continuat progresul din 2019 şi s-au aliniat la start cu Peugeot-ul 208 R2 în cadrul clasei RC4, în timp ce Bogdan şi Delia Năstase au "alergat" la bordul Mitsubishi-ului Lancer EVO IX cu care au devenit campioni în sezonul trecut. În final, Raul Badiu a revenit sub culorile DTO Rally Team pe o Dacia Sandero, aducând puncte preţioase pentru grupare alături de Teodor Gabriel Găină. Toate cele 4 echipaje ale DTO Rally Team au concurat sub culorile echipei piteştene din plăcerea pentru curse şi au ajuns la finalul competiţiei după cele două zile de concurs.

Cu zâmbetul pe buze şi cu multiple podiumuri, cei opt sportivi au avut un început muţumitor de sezon în cursa de casă, Raliul Argeşului CATENA - Powered by Peugeot. Locul 3 în cadrul clasei RC2, dedicată modelelor R5, şi locul 6 în clasamentul general FIA, Cristi Dolofan a avut o evoluţie spectaculoasă pe probele speciale ale raliului de casă. Alături de Petre Tobă, piteşteanul a avut parcursul dorit înaintea competiţiei, când şi-a propus să ducă Peugeot-ul 208 pe Transfăgărăşan, unde să se bucure de fiecare viraj şi de fiecare kilometru de cursă după pauza lungă. În ciuda problemelor tehnice care au cauzat o lipsă a puterii încă de la testele oficiale ale raliului, Eugen Cărăgui şi Robert Fus au fost rapizi pe probele speciale. Raliul Argeşului 2020 nu a adus un nou podium pentru cei doi, precum au reuşit sezonul trecut, ci doar un loc patru în cadrul clasei RC4. Peugeot-ul 208 R2 a fost una dintre cele mai urmărite modele pe transmisiile LIVE care au însumat peste patru ore.

Prima etapă a sezonului a reprezentat cursa de casă şi pentru echipajul format din Bogdan şi Delia Năstase. La bordul unui Mitsubishi Lancer EVO IX, cei doi au trecut peste ghinioanele de anul trecut şi au obţinut un excelent loc secund în cadrul clasei 11 la Raliul Argeşului. Într-o luptă strânsă şi spectaculoasă, cu trei echipaje implicate în duelul pentru laurii victoriei, Bogdan şi Delia au reprezentat DTO Rally Team cu succes spre argintul categoriei. Revenit temporar sub culorile echipei piteştene, Raul Badiu a pornit în Raliul Argeşului alături de un nou copilot, Teodor Gabriel Găină. Cei doi au concurat pe o Dacia Sandero în cupa monomarcă cu acelaşi nume, reuşind o victorie categorică. După ce s-a instalat în postura de lider ai Cupei Dacia în prima zi, echipajul a controlat cursa până pe ultimul metru cronometrat şi a stabilit viteza de referinţă. Pentru DTO Rally Team, sezonul 2020 de raliuri continuă cu o nouă cursă pe asfalt. Raliul Perla Harghitei Tess by Total are loc, în premieră, pe probele speciale din judeţul Braşov şi Harghita. Competiţia va reprezenta o noutate pentru România, cu o zi de cursă la Braşov şi una la Odorheiu Secuiesc, într-un acord dintre organizatorii celor două evenimente care până anul trecut erau distincte.

În sezonul 2020, echipajele DTO Rally Team au alături o serie de parteneri puternici: Dolo Trans Olimp, Trust Motors - Importator Peugeot, Citroen şi DS Automobile, Vilma, Catena, Tellur, Total, Oscar Downstream şi HidroGaz.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It