Islanda - România se joacă în octombrie. Finala play-off-ului EURO, programată în noiembrie!

Comitetul Executiv UEFA a confirmat miercuri datele de disputare ale jocurilor care vor stabili ultimele 4 participante la Campionatul European din vara viitoare. Astfel, partida pe care tricolorii o au programată în semifinala play-off-ului, în Islanda, va avea loc pe 8 octombrie 2020. În cazul unui succes, naţionala noastră va întâlni învingătoarea dintre Bulgaria şi Ungaria, în deplasare, pe 12 noiembrie 2020. În toamnă vor avea loc şi partidele din Liga Naţiunilor. Competiţia va avea programate câte două runde în fiecare din lunile septembrie, octombrie, noiembrie. Practic, selecţionatele implicate în play-off-ul EURO vor disputa câte trei jocuri în octombrie şi, posibil, noiembrie. Miza play-off-ului o reprezintă calificarea la Campionatul European amânat pentru vara lui 2021 şi care a fost confirmat că va fi găzduit în continuare de aceleaşi 12 oraşe de pe continent. Turneul final e programat în perioada 11 iunie-11 iulie 2021.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It