Jocurile Olimpice de la Tokyo "se mută" la anul!...

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a declarat miercuri că "toate opţiunile sunt pe masă" în privinţa noilor date de desfăşurare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, care vor avea loc "înaintea sau în timpul verii 2021". Astfel, noua programare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, prevăzute iniţial în perioada 24 iulie-9 august 2020, rămâne "o provocare", iar amânarea acestora va necesita o adevărată "revoluţie" în calendarul sportiv internaţional. De asemenea, a fost deja creat un grup de lucru, care a început să funcţioneze încă de marţi. Potrivit preşedintelui CIO, una dintre primele sale misiuni va fi contactarea celor federaţiilor internaţionale prezente la J.O. de la Tokyo. "Primul pas este să te vezi cu ele (federaţiile internaţionale), să vezi care sunt opţiunile. Trebuie să ţinem cont de calendarul sportiv din jurul Jocurilor Olimpice", a subliniat acesta. Din cauza pandemiei coronavirusului, Campionatul European şi Copa America la fotbal, programate tot în 2020, au fost deja amânate pentru 2021 (11 iunie-11 iulie). Două Campionate Mondiale importante sunt, de asemenea, programate pentru vara anului următor: C.M. de Atletism (6-15 august) de la Eugene-Oregon (Statele Unite) şi Mondialele de Înot organizate de Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA), programate în Japonia, la Fukuoka, în perioada 16 iulie-1 august. Luni, World Athletics (fostă IAAF) a indicat că a demarat discuţii cu organizatorii americani, în vederea unei amânări a Campionatelor sale Mondiale din 2021.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It