"Piticii" înscrişi la 10 ani au deschis Trofeul Viitorilor Campioni

Chiar dacă timpul s-a stricat vineri, în Primul Oraş Regal al României, dimineaţă a plouat, iar spre prânz s-au înregistrat şi primii fulgi de ninsoare din această iarnă, partidele programate la Trofeul Viitorilor Campioni, care se dispută în balonul de la Baza Tenis Club Curtea de Argeş au demarat la ora stabilită, 13.00. Organizatorii, în frunte cu prof. Gheorghe Borţan şi arbitrul delegat de FRT să împartă dreptatea, piteşteanul Iordache Giban, s-au străduit ca micilor sportivi să nu le lipsească nimic, iar aceştia nu şi-au dezamăgit susţinătorii. Vă reamintim că Trofeul Viitorilor Campioni este o competiţie prevăzută în calendarul federaţiei de specialitate, se dispută la categoriile 10 şi 12 ani, simplu, feminin şi masculin, iar vineri în arenă au intrat primii jucătorii de 10 ani. Cu toate că majoritatea nu depăşeau cu mult ca înălţime fileul, au rezultat meciuri disputate, spre satisfacţia celor prezenţi la arena situată pe str. Barajului, în vecinătatea LIDL.

La 10 ani fete, programul sferturilor de finală era acesta: Alexia Brabete (CSS Roşiori de Vede, fav. nr. 1) - Raisa Pătru (LPS-CSS Piteşti), care a trecut în optimi de Sara Dinculescu (Capela Rm. Vâlcea), scor 4-0, 4-2; Karina Bratu (CS Ceramus, fav. nr. 3) - Raluca Măniţă (TC Curtea de Argeş), care a trecut în optimi cu un dublu 4-0 de Ana Bianca Enescu (S&F Tennis System); Elena Băjan (CS Tineretului Vâlcean) - Ilinca Măniţă (TC Curtea de Argeş, fav. nr. 4) şi Luana Ionescu (TC Monaco, fav. nr. 2) - Andreea Neacşu (Campion Argeş), învingătoare în turul precedent cu un dublu 4-0 în faţa Ana Mariei Popescu (TC Curtea de Argeş). Sâmbătă, Alexia Brabete (CSS Roşiori de Vede, fav. nr. 1) a trecut de Raisa Pătru (LPS-CSS Piteşti), scor 4-1, 4-0, Karina Bratu (CS Ceramus, fav. nr. 3) nu a avut probleme cu Raluca Măniţă (TC Curtea de Argeş), scor 4-2, 4-0, Ilinca Măniţă (TC Curtea de Argeş, fav. nr. 4) s-a impus la mare luptă în faţa Elenei Băjan (CS Tineretului Vâlcean), scor 4-2, 5-3, iar Luana Ionescu (TC Monaco, fav. nr. 2) a avut de tras din greu în faţa Andreei Neacşu (Campion Argeş), scor 2-4, 4-1, 10-3. Programul semifinalelor era acesta: Alexia Brabete - Karina Bratu şi Ilinca Măniţă - Luana Ionescu.

Continuăm cu băieţii de 10 ani, acolo unde s-au jucat sferturile de finală după următorul program: Albert Pipie (CS Vektor, fav. nr. 1) - Patrick Dobrin (Campion Argeş) 4-0, 4-0, după ce Dobrin trecuse în optimi de Codrin Şerbănoiu (AS Piteşti) cu 4-2, 5-3; Darius Costache (TC Stănică Craiova) - Mihnea Tamaşi (CS AS Club Muscelul, fav nr. 3), scor 4-0, 2-4, 10-8; Tudor Enescu (S&F Tennis System, fav. nr. 4) - David Dobrescu (Campion Argeş) 4-1, 4-1 şi Horia Cristişor (Dinamo Bucureşti, fav. nr. 2) - Patrick Cîrstina (AS Piteşti), 4-0, 4-0, după ce Cîrstina trecuse în optimi de Ayan Petre (Campion Argeş), scor 4-1, 4-1. În semifinale, sâmbătă, Albert Pipie (CS Vektor, fav. nr. 1) l-a bătut cu un dublu 4-0 pe Darius Costache (TC Stănică Craiova), iar Horia Cristişor (Dinamo Bucureşti, fav. nr. 2) nu a avut probleme deosebite cu Tudor Enescu (S&F Tennis System, fav. nr. 4), scor 4-1, 4-0. Finala dintre Pipie şi Cristişor era programată duminică, după închiderea ediţiei noastre!

Sâmbătă, la 12 ani fete, s-a jucat pentru calificarea în turneul final. Favorita nr. 1 a categoriei, Samira Rusei (LPS-CSS Piteşti) a avansat acolo fără să joace, datorită clasamentului. Ea a fost urmată de Daria Cristescu (TC Curtea de Argeş), care a trecut de Daria Ioniţă (TC Stănică Craiova) cu scorul de 6-0, 6-1, de Miruna Albici (TC Rm. Vâlcea), învingătoare în două seturi în faţa Rebecăi Avram (LPS-CSS Piteşti), scor 6-4, 6-1 şi de Andrada Moater (MS Team Bucureşti, fav. nr. 2), care a învins-o pe Karina Bratut (Racheta Campionilor), scor 6-3, 6-2. Duminică urmau să se joace primele meciuri din turneul final, după sistemul "fiecare cu fiecare".

O situaţie similară am întâlnit şi la 12 ani băieţi, unde se va juca tot turneu final. Primul favorit al seriei, Ioan Alexandru Măniţă (TC Curtea de Argeş), a avansat între primii patru jucători ai categoriei fără să dispute vreun meci. În turneul final va da peste: Andrei Vlăduca (AS Club Muscelul), care a trecut de Matei Perniu (AS Piteşti), scor 6-2, 6-2; Patrick Grigore (TC Enache), învingător cu 6-1, 6-1 în faţa lui Andrei Tudor (LPS-CSS Piteşti) şi Rafael Marin (Racheta Campionilor, fav. nr. 2), care l-a învins pe Tudor Ionescu (Champion Bucureşti), scor 6-1, 6-0. Duminică, la închiderea ediţiei noastre se jucau meciurile din primul tur al turneului final.

Organizatorul Trofeului Viitorilor Campioni este Tenis Club Curtea de Argeş, iar partenerul oficial al competiţiei este Dr. Oetker Romania. Sponsorii ediţiei 2019 sunt: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeş şi Consiliul Judeţean Argeş. Parteneri media: Radio Argeş Expres şi Ziarul Argeş Expres. Promotorul turneului este SCG - Smart Corporation Group.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It