Am evitat cu mare greutate o CONTRAperformanţă la fotbal: Feroe - România 0-3 (0-0)!

Timp de 74 minute, fanii naţionalei noastre de fotbal au suferit din greu, terorizaţi de ideea că o vom "scrânti" pe insula din Atlantic şi că ne vom ruina speranţele de calificare la viitorul Campionat European. Jocul echipei noastre a fost tern, lipsit de inspiraţie şi, pe alocuri, de-a dreptul enervant, câtă vreme nu se lega mai nimic... Selecţionerul Cosmin Contra s-a dovedit la fel de neinspirat ca la ultimele partide în alegerea titularilor, dar până la urmă s-a scos prin introducerea în teren a lui Mitriţă şi Keşeru. Ei au revitalizat jocul plictisitor, de-a dreptul adormitor de până atunci, propus de "lupii tineri" Ianis Hagi şi Florinel Coman sau de Florin Andone, care a părut mai paralel cu realitatea decât oricând. Selecţionerul nostru a utilizat următoarea formulă de echipă: Tătăruşanu - Benzar, Nedelcearu, Chiricheş (cpt., accidentat şi înlocuit în min. 36 cu Rus), Bancu - Anton - Stanciu, Ianis Hagi, Coman (min. 69 Mitriţă) - Puşcaş, Andone (min. 65 Keşeru). Înlocuirile din atac s-au dovedit benefice atunci când, în min. 74, Stanciu l-a găsit cu o pasă luminoasă pe vârful de atac Puşcaş în careu şi, acesta, cu instinctul de killer cu care ne-a obişnuit, l-a executat pe portarul advers. Deschiderea scorului a dat ceva elan echipei noastre, care a avut reale dificultăţi pricinuite de terenul sintetic ud şi de vremea câinoasă, rece. Presiunea echipei noastre la poarta gazdelor a crescut simţitor şi, după câteva ocazii ratate, o combinaţie rapidă la marginea careului între Hagi şi Keşeru a dus mingea la Mitriţă şi "americanul" provenit din Oltenia s-a strecurat printre greoii fundaşi adverşi marcând al doilea gol cu un şut bine plasat, imposibil de apărat. Ultimul gol l-a înscris Keşeru, în min. 4 al prelungirilor, la o altă combinaţie reuşită. Ufff, a fost un meci urât, greu, dar cu un rezultat frumos, însă nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece: cu Norvegia, la Bucureşti, va fi mult mai greu, în condiţiile în care după accidentarea fundaşului Dragoş Grigore, şi colegul său de linie, Chiricheş, a devenit incert, împreună cu atacantul Claudiu Keşeru! Oricum, noi trebuie să le ţinem pumnii băieţilor şi să-i urăm lui Contra să fie mai inspirat în alegerea echipei pe care o va trimite în teren marţi! Tot atunci se vor mai juca meciurile Insulele Feroe - Malta şi Suedia - Spania. Pentru noi, în cazul în care vom învinge Norvegia, întâlnirea din 15 noiembrie, acasă, cu Suedia, va deveni capitală pentru calificare. Tot atunci se vor mai juca partidele dintre Norvegia şi Feroe, respectiv dintre Spania şi Malta.
Celelalte rezultate înregistrate în Grupa F au fost: Norvegia - Spania 1-1 (Joshua King, din penalti, în min 90+4, respectiv Saul, în min. 47) şi Malta - Suedia 0-4 (Danielson, min. 11, Larsson, min. 58 şi 71, la care s-a adăugat autogolul lui Agius, din min. 66). În urma acestor rezultate, clasamentul la zi se prezintă astfel: 1. Spania 19 p, golaveraj 18-4; 2. Suedia 14 p, 17-8; 3. România 13 p, 16-7; 4. Norvegia 10 p, 12-9; 5. Malta 3 p, 2-17; 6. Insulele Feroe 0 p, golaveraj 3-23.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It