Ei sunt câştigătorii Cupei de toamnă - Echipe!

Marţi, la Tenis Club Curtea de Argeş s-au disputat ultimele partide din cadrul Cupei de toamnă, competiţie prevăzută în calendarul FRT la categoria Echipe. A fost vorba despre meciuri ale băieţilor, cu această ocazie definitivându-se şi clasamentul final la categoria 14 ani. Chiar dacă a fost un turneu obositor, organizatorii - în frunte cu prof. Gheorghe Borţan, directorul competiţiei - şi arbitrul principal, braşoveanca Raluca Băcescu, au apreciat nivelul calitativ al partidelor şi fair-play-ul desăvârşit de care au dat dovadă sportivii şi părinţii lor.

Vom începe în primul rând cu grupa de vârstă 10 ani fete, acolo unde după trei zile de întreceri spectaculoase, primul loc a fost ocupat de echipa formată din Andreea Kurta şi Maria Stănică, ele impunându-se în finala mare în faţa perechii Karina Bratu/Daria Creţan, scor 2-1. În finala mică a categoriei au triumfat Ilinca Măniţă şi Georgiana Juchi, care s-au impus la limită, scor 2-1, în faţa dublului format din Daria Baltei şi Maria Popa. Clasamentul final a fost completat de perechea Daria Anghelescu/Raisa Pătru, care s-a situat pe poziţia a cincea, după ce au trecut de adversarele Elena Băjan şi Sara Dinculescu, scor 3-0, iar locul şapte a fost ocupat de Raluca Măniţă şi Maria Sămărăscu, care le-au învins pe Ana Maria Popescu şi Daria Prodan, scor 3-0.

Continuăm cu 14 ani fete, acolo unde competiţia a fost câştigată de Sicilia Ionică şi Maria Nagy, care s-au impus în finala mare cu 2-1 în faţa dublului format din Maia Bărbieru şi Alexandra Damaschin. Finala mică a fost câştigată de Maria Baiulescu şi Andra Farmache, 3-0 cu Laura Ghinoiu şi Ioana Ştefan. Pe locul cinci s-au clasat Daria Cristescu şi Diana Holdiş, după 3-0 cu Sofia Prutean şi Nora Şanta. În fine, locul şapte a fost ocupat de ultimul cuplu prezent în competiţie, cel format din Maria Sidoreac şi Sara Stoicănea.

În fine, după meciurile disputate marţi, s-a definitivat şi clasamentul de la 14 ani băieţi. Astfel, în finala mare, Ştefan Petcu şi Constantin Radu au trecut la mare luptă de Cătălin Năstăsoiu şi Dan Vîlceanu, scor 2-1. Acelaşi scor s-a înregistrat şi în finala mică, în partida dintre Rareş Iliescu şi Alexandru Istrate, care i-au învins pe Damian Dobre şi Matei Seciu. În sfârşit, în finala pentru locurile V-VI, Ştefan Hodoş şi Florin Luca Pîrvu s-au impus la limită, scor 2-1, în faţa perechii Alexandru Ancuţa/Alexandru Măniţă. Felicitări tuturor şi îi aşteptăm în continuare să ia parte la turneele organizate la Curtea de Argeş!

Organizatorul Cupei de toamnă - Echipe a fost Tenis Club Curtea de Argeş. Partenerul oficial al turneului a fost Dr. Oetker Romania. Sponsorii ediţiei 2019 au fost: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeş şi Consiliul Judeţean Argeş. Parteneri media: Radio Argeş Expres şi Ziarul Argeş Expres. Promotorul turneului a fost SCG - Smart Corporation Group.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It