Sâmbătă începe Cupa de toamnă la tenis!

Moderna bază sportivă de pe strada Barajului din Curtea de Argeş va găzdui la acest sfârşit de săptămână o nouă competiţie, rezervată echipelor din toată ţara, de la categoriile de vârstă de 10 şi 14 ani - fete şi băieţi. FRT a delegat ca arbitru pe braşoveanca Raluca Băcescu - ne-a comunicat preşedintele TC Curtea de Argeş, prof. Gheorghe Borţan. Din aceeaşi sursă am aflat că se va juca în sistem 2/3 seturi, cu precizarea că, la 10 ani, acestea vor fi până la 4 şi cu super tie-break la 10, în caz de egalitate. Echipele vor fi formate din câte doi jucători, se va juca la simplu şi la dublu, iar tablourile vor fi alcătuite în funcţie de numărul celor înscrise. Vineri, între orele 12.00 şi 14.00 se vor primi confirmările, iar sâmbătă, în jurul orei 09.00, vor începe jocurile, la care intrarea este, ca de obicei, liberă!

Organizatorul Cupei de toamnă - Echipe este Tenis Club Curtea de Argeş. Partenerul oficial al turneului este Dr. Oetker Romania. Sponsorii ediţiei 2019 sunt: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeş şi Consiliul Judeţean Argeş. Parteneri media: Radio Argeş Expres şi Ziarul Argeş Expres. Promotorul turneului este SCG - Smart Corporation Group.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It