Victorie preţioasă în Colentina: Daco Getica Bucureşti - FC Argeş 0-2 (0-1)!

# A marcat Năstăsie (min. 13, min. 59 penalti).

FC Argeş a obţinut a patra victorie din această ediţie de campionat şi s-a apropiat de podiumul Ligii secunde. Echipa pregătită de Nicolae Dică s-a impus cu 2-0 în confruntarea de sâmbătă după-amiază, cu Daco Getica Bucureşti, la capătul unui joc foarte bun din punct de vedere tactic. Ambele goluri ale echipei noastre au fost marcate de căpitanul Ionuţ Năstăsie. Piteştenii au deschis scorul destul de repede în urma unei combinaţii la marginea careului advers, finalizată de Năstăsie cu un şut pe jos, la colţul lung. Alb-violeţii mai puteau marca încă o dată până la pauză prin Blejdea, care a reluat spectaculos spre poarta gazdelor, însă şutul său nu a prins cadrul porţii.
În mitanul secund, bucureştenii au avut o mare şansa de a restabili egalitatea, însă portarul Răzvan Ducan a scos din vinclu şutul lui Neacşu. Cu o jumătate de oră înainte de final, FC Argeş şi-a dublat avantajul pe tabela de marcaj în urma unei faze fixe: Blejdea a fost agăţat în careu de portarul gazdelor, iar centralul Ioniţă a dictat penalti, care a fost transformat de Năstăsie. Până la finalul partidei, piteştenii şi-au mai creat şi alte oportunităţi de a marca, cele mai mari prin Matiş şi Buhăescu. În ultimul sfert de oră, Daco Getica a evoluat în inferioritate după ce Gheorghe a văzut al doilea galben pentru un fault la jumătatea terenului. Nicolae Dică a apelat în acest meci şi la serviciile lui Prepeliţă, care a evoluat în ultimele 20 minute. Prin ceea ce a arătat în teren, experimentatul mijlocaş a demonstrat că este util echipei, limpezind jocul în linia mediană şi alimentând cu mingi vârfurile alb-violete. Următorul meci de campionat al echipei noastre este programat duminică, 15 septembrie, de la ora 15.30, pe propriul teren, cu Rapid Bucureşti. FC Arges va evolua şi miercuri, 11 septembrie, în turul IV al Cupei României, pe terenul Flacărei Horezu, formaţie de Liga a III-a.

Caseta tehnică

Daco Getica: Began - Neacşu, Prodan, Putaru, Voineag - Stancu, Tudorică (cpt.), Iani, Răducan - Gheorghe, Stănescu. Rezerve: Gurău, Zanfir, Paraschiv, Alexe, Jica, Mihai, Dedu. Antrenor: Marius Baciu.
FC Argeş: Ducan - Tofan, Motroc, Şerbănică, Muşat - Şerban, Brînzan - Matiş, Năstăsie (cpt.), Blejdea - Barbu. Rezerve: Popescu, Oancea, Turda, Dănescu, Nini Popescu, Buhăescu, Prepeliţă. Antrenor: Nicolae Dică.
Arbitri: Eduard Ioniţă (Galaţi), Alexandru Vişan (Galaţi), Doru Zanfir (Slatina). Arbitru de rezervă: Vasile Buzea (Bucureşti).
Observatori: Bogdan Zanfirescu (Botoşani), Bogdan Gheorghiţă (Vaslui).

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It