Georgia Crăciun şi Riya Bathia, finalistele INEDIT OPEN TOUR 15.000 $

Ploaia - musafir nepoftit şi nedorit

La 30 minute după ce s-a trecut în ziua de sâmbătă, avertizările meteorologilor s-au materializat şi la Curtea de Argeş a început să plouă liniştit. Precipitaţiile au căzut până în jurul orei 04.30, după care s-au potolit, deşi cerul a rămas acoperit de un plafon destul de jos de nori. După vreo 5 ore, timpul a început să fie promiţător, iar la ora programată pentru prima semifinală, era de-a dreptul încântător, căci temperatura era acceptabilă. Numai că spre munte se adunau din nou nori şi temerile că ar putea încurca planurile organizatorilor, s-au adeverit, producând o suspendare temporară a primului meci, în jurul orei 13.35...

Fără milă, pe viaţă şi pe moarte!

Aşa au intrat pe teren Miriam Bulgaru, favorita 3 a probei de simplu şi Georgia Crăciun, favorita 8: decise să-şi uite toate durerile şi să se califice în finala mare de a doua zi! Chestionat ce poate împiedica mai mult evoluţia sportivă - contractura muşchilor abdominali sau cea de la un picior, medicul Gheorghe Şuţă s-a pronunţat categoric pentru a doua, de care se plânsese vineri Georgia. Ambele combatante păreau să-şi fi uitat durerile şi au promis un spectacol de gală, onorându-şi făgăduielile!

Georgia a avut primul serviciu şi a deschis meciul cu un as, dar Miriam nu s-a lăsat impresionată şi şi-a impus jocul său de metronom, arătându-se dispusă la efort şi cu un bagaj tehnic de care a ştiut să profite. Rezultatul: a făcut break şi a păşit cu dreptul în partidă, fiind favorizată şi de noroc în câteva momente, astfel că şi-a silit adversara să intre într-o epuizantă cursă pentru egalare, căci a condus cu 2-0, iar după 3-3, n-a mai fost de oprit! Bulgaru a închis setul la 6-3, în ciuda faptului că brăileanca a mai reuşit un as. Tot timpul, Georgia a dat impresia în primul set că nu reuşea să-şi calibreze loviturile, de parcă-şi pierduse reperele în teren. Dar a avut meritul de a se ridica la înălţimea eforturilor adversarei şi de a nu ceda, chiar şi atunci când la debutul setului următor au căzut primele picături de ploaie. 

Georgia a făcut primul break şi a dus scorul la 3-0, cu o determinare redescoperită, semn că n-avea de gând să cedeze. Pusă sub presiune constantă, Miriam a încercat să reziste, a punctat pentru 3-1, dar "felina" din faţa ei îşi ridicase mult nivelul jocului, conducând cu 4-1, pentru ca apoi să-şi mai treacă la activ cele două game-uri necesare pentru a încheia setul la 6-2 şi a egala. Cum ploaia se înteţise, jocul a fost suspendat la ora 13.35, tocmai când Crăciun dădea semne că se încălzise şi jocul îi mergea mult mai bine ca la început. În pauza forţată, Georgia ne-a declarat: "Orice s-ar întâmpla, o voi bate!"

Partida s-a reluat la ora 16.50, atunci când terenul se prezenta în condiţii perfecte de joc, după încetarea ploii, căci contribuise şi vântul la uscarea zgurei. Bulgaru a pornit din nou bine, şi-a valorificat serviciul şi a făcut break, conducând cu 2-0 şi 3-1. Dominarea ei a luat sfârşit când, după un game chinuitor de lung, Crăciun a reuşit să egaleze la 3 şi apoi să câştige cel mai lung joc al meciului (peste 10 minute). Spre lauda ei, adversara n-a cedat lupta şi, cu ultimele puteri, a egalat la 4. Numai că Georgia s-a autodepăşit şi a pus-o în dificultate, făcând break-ul de 5-4, după care şi-a valorificat serviciul şi a obţinut calificarea în finală cu scorul de 3-6, 6-2, 6-4! La ieşirea din teren, când a fost întrebată cum a fost meciul, a spus: "Tot timpul am fost preocupată să rămân liniştită şi să mă concentrez pe ceea ce aveam de făcut. În mintea mea, mai ales după ce am constatat că nu-mi prea mergea jocul, căci forehandul m-a cam trădat, mi-am impus să nu mă enervez şi m-am concentrat pe ideea că TREBUIA să câştig! Am apelat cu încredere mai mult la reverul care a mers bine şi, deşi serviciul mi-a făcut probleme, am avut, totuşi, câştig de cauză în faţa unei adversare foarte tenace şi ambiţioasă, cu lovituri excelente." Chestionată pe cine dintre Bathya şi Hering le-ar prefera adversare în finală, Georgia a răspuns cu sinceritatea care o caracterizează: "Nu le-am văzut jucând vreodată, nu ştiu ce calităţi au, dar mă voi adapta şi, dacă voi fi OK din punct de vedere al sănătăţii, mă voi bate să câştig!"

Avem finală Europa - Asia!

Speranţele de a avea o finală europeană la INEDIT OPEN TOUR au fost năruite de setea de victorie a indiencei Riya Bathya, care a părut că şi-a dorit mai mult calificarea decât Katharina Hering. Amânarea intrării în arenă n-a părut a fi favorabilă nemţoaicei, care evident nu-şi stabilise reperele terenului pe care nu mai evoluase, spre deosebire de adversară. În plus, n-a mai avut constanţa în joc dovedită în partidele anterioare, a sesizat prea târziu că Riya avea probleme la mingile înalte şi a fost în plus şi frustrată de două decizii de arbitraj despre care era convinsă că au dezavantajat-o în setul secund. Oricum, semifinala a doua, la care a asistat ca şi la cealaltă directorul general Dr. Oetker Romania, Ioan Cozma, n-a avut spectaculozitatea primeia. Indianca a avut meritul de a reuşi câteva lovituri frumoase, cu care a contracarat apărarea de fier a adversarei. Practic, se poate spune că primul set n-a avut cine ştie ce istoric: Bathya a pus-o la respect din prima pe Hering, pe care a condus-o cu 3-0 şi i-a retezat entuziasmul generat de câştigarea primului game, ducând scorul la 4-1, 5-2 şi încheind conturile la 6-2, care nu mai lăsa loc de prea multe comentarii. Orgoliul prusac a ieşit la vedere la începutul setului secund, când Katharina a uzat de mingi înalte, trimise spre linia de fund, dar şi de câteva scurte, la care rapida şi agila Riya a găsit antidot de cele mai multe ori. Totuşi, nemţoaica a condus cu 1-0 şi 3-1, dar ambiţia fetei din India a dublat talentul nativ şi s-a ajuns la egalitate la 3. Hering a căzut psihic după disputa cu arbitrul despre care v-am vorbit şi Bathya n-a aşteptat alte invitaţii pentru a încheia setul şi meciul cu un 6-3 care a trimis-o în finala în care o aştepta Georgia Crăciun. Spectatorii, poate şi din patriotism, susţineau că atât Georgia, cât şi Miriam le-ar fi învins pe fetele din semifinala a doua, dar cât timp nu se confruntaseră direct cu Riya sau cu Katharina, asemenea opinii au numai valoare de subiect de discuţie, cel puţin până la finala programată pentru duminică la ora 15.00, când urma să fie transmisă de DIGI SPORT. Organizatorii însă căutau cu înfrigurare ultimele prognoze meteo...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!