Se apropie finalele la prima ediţie a „Inedit Open Tour”

În aceste zile, baza Tenis Club din Curtea de Argeş găzduieşte puternicul turneu ITF rezervat senioarelor, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, acesta fiind la concurență cu competițiile identice, însă cu buget pe măsura țărilor respective, din oraşele Manchester, Barcelona, Padova sau Maribor. Turneul argeşean este însă la superlativ, datorită sponsorului principal, care este cel tradiţional, firma Dr. Oetker. Tabloul principal de simplu a cuprins 32 jucătoare, toate de valoare ridicată, fie că au fost acceptate direct, fie au venit din calificări sau au primit wild card. În ceea ce priveşte proba de dublu, tabloul principal a cuprins 16 perechi, iar această competiție a decurs cel mai rapid, vineri fiind programată marea finală, urmată de o festivitate specială. La Curtea de Argeșş, pe tabloul principal s-au regăsit câteva dintre jucătoarele care au evoluat de mai multe ori la competițiile din Urbea Basarabilor, de-a lungul ultimelor sezoane, precum Georgeta Andrea Crăciun, Oana Gavrilă sau Gabriela Nicole Tătăruş. La competiţie concurează sportive din 12 ţări: Bulgaria, Grecia, Olanda, România, SUA, Spania, Serbia, Canada, Moldova, Australia, Germania şi India. la fel de disputate au fost atât jocurile de simplu, cât şi cele de pe tabloul de dublu, în ciuda vremii caniculare, care nu şi-a pus însă amprenta asupra evoluției participantelor, care au demonstrat nu doar tenis de calitate, ci şi bună dispoziție, în ciuda tensiunii disputelor, unele dintre acestea fiind decise după dueluri aprige pentru fiecare minge.

Victorii pentru favorite

Majoritatea favoritelor s-au descurcat bine în primele faze ale „Inedit Open Tour”, în ciuda ambiției adversarelor. Georgia Andreea Crăciun nu a avut probleme cu Luminița Tutunaru, scor 6-3, 6-1, la fel petrecându-se în partida Andreea Amalia Roşca - Andreea Ghițescu 6-2, 6-4. Evelyne Christelle Atticia Tiron a reuşit o revenire incredibilă în disputa cu Gebriela Mihailova (Bulgaria), 1-6, 6-4, 6-4, iar Katharina Hering (Germania) s-a descurcat pe măsura așşteptărilor în confruntarea cu Andreea Prisăcariu, 6-0, 6-4. Ioana Gașpar şi Ioana Bogdan au evoluat într-o partidă interesantă, scor 6-2, 6-2, cu o desfăşurarea mai echilibrată decât scorul final. Kristina Ostojic (Serbia) a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de Maria Toma, cu scorul 6-0, 4-6, 6-1, iar Ilona Georgiana Ghioroaie a făcut o adevărată demonstrație de tenis în partida cu Jelena Stoianovic (Austria), 6-1, 6-2. Unul dintre cele mai spectaculoase meciuri s-a jucat între Ioana Mincă și Gabriela Nicole Tătăruş, scor 7-6 (3), 6-4, în timp ce alte dueluri s-au terminat în minimum de seturi, Antonela Stoica - Camelia-Elena Hristea 6-1, 6-3, şi Oana Georgeta Simion - Oana Gavrilă 6-0, 7-6(4). De asemenea, Tania Andrada Mare a beneficiat de retragerea Elenei-Teodora Cadar (favorita numărul 7), ca urmare a unor probleme la gleznă, la scorul de 6-5, în primul set. Ultimul act la simplu este programat duminică, 18 iunie, de la ora 15.00, fiind transmis în direct la cel mai important post tv de profil din țara noastră, Digi Sport.

Aceeași calitate, sponsori de top

La turneul ITF rezervat senioarelor, Inedit Open Tour, dotat cu premii în valoare de 15.000 $, care se dispută la Tenis Club din Curtea de Argeş, la care sponsor principal este Dr. Oetker, concurează sportive din 12 țări. Partidele din faza finală a ITF Inedit Open Tour pot fi urmărite pe live streaming, care se poate accesa la link-ul: http://astenisclub.ro/ineditopentour/live-broadcast. Pe site-ul Turneului – http://www.astenisclub.ro/ineditopentour/, cât şi în social media – pagina de Facebook – Tennis Stars se află ştiri informații actualizate pe toată durata desfăşurării competiției. Partenerul oficial Inedit Open Tour este Dr. Oetker România – Inedit, bunătăți din soia, iar organizatorii turneului Tenis Club Curtea de Argeş si Federația Română de Tenis. Turneul face parte din calendarul competițional al ITF Pro Circuit. Sponsorii ediției 2017 sunt: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeş şi Consiliul Județean Argeş. Parteneri media: Radio Argeş Expres și Ziarul Argeş Expres. Promotorul turneului este SCG - Smart Corporation Group.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!