Succese româneşti la US Open
Tenisul nostru străluceşte peste Ocean. Simona Halep şi Monica Niculescu au trecut de primele hopuri în actuala ediţie, iar Horia Tecău, proaspăt vicecampion olimpic la dublu, îşi respectă blazonul, în echipă cu partenerul său olandez. Noi le urăm succes pe mai departe!
Monica Niculescu a umilit-o pe Ana Bogdan
În turul doi al probei de simplu feminin am avut parte de un duel românesc. Niculescu (locul 58 WTA), n-a stat prea mult la discuţii cu Bogdan (116 WTA) şi a bombardat-o cu lovituri necruţătoare, căreia aceasta nu le-a găsit antidotul, astfel că primul set s-a încheiat la zero. În cel de-al doilea, Ana a reuşit să-şi salveze cât de cât onoarea, adjudecându-şi un game, dar scorul final, 6-0, 6-1 este unul de-a dreptul demolator. Ana Bogdan se poate consola cu un cec de 77.188 $ şi 70 puncte WTA, în timp ce Monica Niculescu şi-a băgat în cont 140.000 $ şi 130 puncte WTA. Pentru ea greul de-abia acum începe, deoarece în turul următor va da replica unei foste lidere în clasamentul mondial, Caroline Wozniacki, învingătoare în partida cu Svetlana Kuzneţova.
Tecău/Rojer şi-au făcut încălzirea cu Mayer şi Knowle
Perechea româno-olandeză a trecut fără probleme de primul tur al probei de dublu de la US Open. Mult mai sudată echipa acestora decât a adversarilor, s-a impus prin jocul precis, de-a dreptul dezarmant, astfel că la un moment dat scorul arăta un neverosimil (pentru unii) 4-0 pentru Tecău şi Rojer, în primul set. Cei doi şi-au tras sufletul, îngăduindu-le celor aflaţi dincolo de fileu să-şi fructifice şi ei un serviciu, după care "i-au băgat din nou la colţ", închizând prima parte a meciului la 6-1. Echilibrul în cel secund a ţinut numai până la 2-1, atunci când ai noştri au făcut un break, iar de la 3-1 totul a mers firesc spre deznodământul anticipat - victorie cu 6-3. Perechea Tecău/Rojer va împărţi după primul tur un cec de 24.500 $.
