Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 02:50

Senatorul Mircia Chelaru, prezent la două evenimente importante din Argeș: sprijin activ pentru dezvoltarea județului

Senatorul de Argeș, Mircia Chelaru, a participat, zilele trecute, la două evenimente de anvergură desfășurate în județ: Târgul „Cu spor” – dedicat meșteșugarilor, producătorilor locali și întreprinzătorilor din mediul rural – și întâlnirea reprezentanților celor mai importante firme argeșene - cea de-a 30-a ediție a Topului firmelor din județ, un eveniment dedicat dialogului între mediul politic și cel economic.

Prezența gen (r) prof. dr. Mircia Chelaru la aceste manifestări arată, încă o dată, interesul constant pentru județul Argeș și preocuparea sa pentru susținerea inițiativelor locale.

În cadrul discuțiilor, Mircia Chelaru a subliniat importanța colaborării între autorități și mediul de afaceri. Dezvoltarea județului Argeș depinde de oameni implicați, de munca și viziunea antreprenorilor locali, pe care statul trebuie să îi sprijine activ.

La târgul „Cu spor”, senatorul a apreciat eforturile producătorilor argeșeni care păstrează tradițiile și valorifică resursele locale, în timp ce, la întâlnirea cu firmele de top din județ, s-a discutat despre nevoia de investiții, predictibilitate economică și sprijin real pentru mediul privat.

Prin participarea la aceste evenimente, Mircia Chelaru demonstrează o implicare constantă și directă în viața comunității argeșene, fiind alături de cetățeni, antreprenori și autorități locale în efortul comun de a dezvolta județul.

Pin It