PNL Curtea de Argeș a reacționat după circul din ședința Consiliului Local

Organizația liberală din Orașul Regal a transmis un comunicat în acest sens:
„PNL Curtea de Argeș condamnă ferm actele de violență fizică, dar și verbală, petrecute în cadrul ședinței Consiliului Local de marți. Solicităm public demisiile viceprimarului orașului Curtea de Argeș, Ștefan Dumitrache și șefului de la Serviciul Piețe, Ionel Păunescu.
Astfel de comportamente sunt inacceptabile și nu reflectă valorile și principiile pe care le promovăm în comunitatea noastră.
Violența sub orice formă nu are loc într-o societate civilizată și nu trebuie tolerată în nicio circumstanță. Condamnăm ferm astfel de acțiuni și ne exprimăm dezaprobarea față de comportamentul agresiv al primarului PSD și al viceprimarului PSD în cadrul ședinței de ieri", a declarat președintele PNL Curtea de Argeș și candidat la funcția de primar, Cosmin Petrescu.
"PNL Curtea de Argeș și Cosmin Petrescu, candidat la funcția de primar al municipiului Curtea de Argeș, reprezintă o alternativă pentru o guvernare responsabilă și transparentă, în beneficiul tuturor locuitorilor orașului nostru.
Ne reafirmăm determinarea de a lupta pentru valorile democratice și pentru o guvernare responsabilă și transparentă, în beneficiul tuturor locuitorilor municipiului Curtea de Argeș. Doar prin comunicare se pot rezolva aceste probleme", a transmis PNL Curtea de Argeș.
